Măsuri de asigurare a ordinii și liniștii publice, asigurate de jandarmii ieșeni

Mai multe echipaje de jandarmi vor desfăşura în zilele de sâmbătă, 9 aprilie, și duminică, 10 aprilie, activităţi de asigurare a ordinii și liniștii publice la o serie de manifestări la care participă un public numeros. Astfel, sâmbătă, 9 aprilie, între orele 11.00 – 14.00, în municipiul Iași se va desfășura ”CROSUL PENTRU ȘCOLI”, pe traseul Stadion ”Emil Alexandrescu” – Rond Castel – Școala Normală V. Lupu – Rond Agronomie – Super Copou – Stadion ”Emil Alexandrescu”. ”Avându-se în vedere că organizatorul estimează participarea unui număr de aproximativ o mie de persoane, măsurile de ordine la această manifestare sportivă vor fi asigurate de trei echipaje de jandarmi ieşeni, împreună cu efective din cadrul celorlalte instituţii cu atribuţii pe linie de ordine publică”, se precizează într-un comunicat de presă al Compartimentului Informare, Relații Publice și cu Publicul din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Iași. De asemenea, vor fi avute în vedere manifestările sportive programate în municipiul și județul Iași duminică, 10 aprilie, după cum urmează: începând cu ora 12.00, la Sala Polivalentă, măsuri de ordine la meciul de baschet masculin între CS Politehnica Iași  – CS Cuza Sport Brăila; începând cu ora 15.00, pe Stadionul ”Tepro”, măsuri de ordine la meciul de rugby în cadrul Cupei României, între echipele CS Politehnica Unirea Iași și CS Universitatea Cluj, măsuri de ordine publică la mai multe meciuri de fotbal din cadrul Ligilor a IV a și a V a la Prisecani, Butea, Moțca și Răducăneni; începând cu ora 11.00, pe terenul sintetic din cadrul Complexului Sportiv ”Emil Alexandrescu”, măsuri de ordine la meciul de fotbal feminin între echipele CS Navrobi Iași – Vasas Femina Odorhei. ”La toate aceste evenimente sportive, jandarmii vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea actelor de tulburare a ordinii, care pot afecta buna desfăşurare a manifestărilor şi vor interveni în caz de comitere a  unor fapte antisociale, în vederea luării măsurilor legale. Pe lângă activităţile enumerate, jandarmii ieşeni continuă misiunile de menținere a ordinii publice, alături de structurile de poliție, în Iaşi, Paşcani, Hîrlău, Tg. Frumos şi Răducăneni, la care se adaugă misiunile în cooperare cu Direcția Silvică Iași și Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași. De asemenea, se continuă misiunile activităţile de protecţie instituţională”, se mai precizează în comunicatul de presă al IJJ Iași. (E.M.)