Breaking News

R.Moldova:BNS va avea un nou sistem informaţional pentru colectarea şi procesarea datelor statistice energetice

Biroul Naţional de Statistică (BNS) va colecta şi analiza datele statistice energetice în baza unui nou sistem informaţional, elaborat în cadrul Proiectului Energie şi Biomasă, finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, informează MOLDPRES.

Republica Moldova a trecut la standardele Uniunii Europene în statistica energetică în anul 2014, cînd a fost publicată prima balanţă energetică elaborată conform rigorilor minime ale Comunităţii Energetice al cărui membru este. Colectarea și analiza datelor se făcea însă în baza unui sistem vechi. Noul software, elaborat în conformitate cu standardele europene, va permite colectarea, începînd cu acest an, a datelor despre potenţialul de biomasă agricolă şi lemnoasă din ţară, precum şi volumul real de producere şi consum al energiei din biomasă.

Noul sistem implică şi colectarea de noi date, lipsă pînă acum în balanţa energetică, precum volumul deșeurilor agricole și celor de lemn, din silvicultură, consumate ca și resurse energetice, preponderent, în sectorul rural, precizează un comunicat de presă al Oficiului Proiectului Energie şi Biomasă.

„Pînă în prezent, Biroul Naţional de Statistică utiliza o aplicație învechită, elaborată în anii `90, care nu permitea modificarea chestionarelor statistice. Noul program operaţional ne permite modificarea chestionarului adresat agenţilor economici şi completarea acestuia cu întrebări suplimentare ce vizează potențialul (producția) de biomasă, cît și consumul de biomasă în rîndul agenții economici raportori”, susţine Svetlana Bulgac, şefa Direcţiei statistica industriei, energeticii şi construcţiilor în cadrul Biroului Naţional de Statistică.

Totodată, a fost elaborat şi un chestionar adresat gospodăriilor casnice de unde, în premieră, vor fi colectate date statistice despre potenţialul de biomasă şi consumul real de energie din biomasă. Ambele chestionare sînt elaborate în conformitate cu Clasificatorul Internațional al Produselor Energetice al ONU. “Cercetarea privind consumul de energie realizată în gospodăriile casnice va fi de unică dată și va cuprinde date referitoare la anul 2015, pentru anii ulteriori urmînd a fi realizate estimări în baza altor cercetări”, anunţă Svetlana Bulgac.

”Acţiunile realizate de instituțiile și autoritățile din domeniu, printr-un exercițiu de cuantificare și reflectare în statisticile oficiale a biomasei utilizate pe larg în statul nostru, au permis triplarea indicatorului și obținerea unei valori a ponderii energiei regenerabile în mixul energetic național la nivelul a 13,2% – cifră valabilă pentru anul 2014. Urmează ca instituțiile responsabile să-și mobilizeze și direcționeze resursele întru realizarea țintei naționale de 17% către orizontul de timp 2020”, a spus Mihai Stratan, directorul Agenției pentru Eficiență Energetică.

Proiectul Energie şi Biomasă, faza a doua, este un proiect de trei ani realizat în 2015-2017. Proiectul are un buget total de 9,41 milioane de euro acordaţi de Uniunea Europeană şi este implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.