Copreședintele Partidului Național Liberal (PNL) Alina Gorghiu a susținut sâmbătă, la Alba Iulia, că, după alegerile locale, Partidul Social Democrat nu va mai avea „monopol” pe Moldova și Oltenia, urmând ca PNL să se „bată” cu PSD „umăr la umăr” pe tot terenul.
„Au fost județe foarte afectate de Ordonanța 55. Nu a fost cazul aici (în Alba — n.r.), dar județele în general afectate de Ordonanța 55, când Dragnea a plătit primarii PNL să migreze de la noi la ei în prag de alegeri, crezând că PSD-ul va câștiga prezidențialele, a fost o lovitură puternică pentru PNL. Nici astăzi, în ciuda deciziei Curții Constituționale, nu se întâmplă nimic cu această ordonanță. Județele în general afectate au fost cele din sud și Moldova, nu Ardealul. Și acolo o să surmontăm dificultățile printr-o muncă mult mai apăsată. Dar să știți că nu mai există în momentul acesta, și o spun foarte ferm, vreo regiune care să aparțină exclusiv PSD-ului. Dacă până la ultimele alegeri, PSD-ul se lăuda că are monopol pe Moldova și pe Oltenia, o să vă demonstrăm după locale că acest monopol nu mai există”, a declarat Alina Gorghiu, într-o conferință de presă.
Copreședintele PNL a spus că liberalii vor lupta până în ultima secundă să câștige alegerile. „Eu spun că ne batem pe tot terenul cu PSD, umăr la umăr, în ciuda unor mizerii de manipulări pe care le-ați văzut la nivel public, prin analizele pe care PSD-ul le mai aruncă pe piață, dar această manipulare noi am văzut-o în fiecare campanie electorală. Vom lupta până în ultima secundă să câștigăm aceste alegeri și ne luptăm pornind de la premisa că va exista un tur de alegeri. Nu ne facem calculul în acest moment decât pe legislația prezentă”, a completat Gorghiu.
Ea a opinat că, în cazul organizării localelor într-un singur tur de scrutin, partidele noi nu au nicio șansă. „Partidele noi ar fi avantajate de un al doilea tur de alegeri. Într-un singur tur, partidele noi nu au niciun fel de șansă să câștige aceste alegeri”, a spus copreședintele PNL.
Potrivit lui Gorghiu, celorlalte partide le este teamă de organizarea alegerilor în două tururi. „Apropo de două tururi. Le e atât de frică de al doilea tur de scrutin, încât Tăriceanu, care este valetul domnului Dragnea și valetul PSD-ului, a mai prelungit cu încă 30 de zile raportul … (…) Cât să-l ducă după alegeri. Însă, momentul adevărului va fi luni. Începe judecata pe două tururi de alegeri, procedură pe care PNL a inițiat-o. Sper ca în foarte scurt timp să avem din partea instanței de judecată un deznodământ, în sensul trimiterii excepției de neconstituționalitate pe un singur tur de alegeri la Curtea Constituțională. Și să decidă Curtea Constituțională dacă noțiunea pe care o știți din Constituție, majoritate, adică 50% plus unu, este cea care trebuie să se aplice pentru alegerea în mod legitim și reprezentativ a primarilor sau nu”, a conchis Alina Gorghiu.
La rândul său, prim-vicepreședintele PNL Teodor Atanasiu a criticat faptul că a fost prelungit la 60 de zile termenul de dezbatere publică a proiectului de lege depus de liberali în acest sens la Parlament.
„Legea pe care PNL a depus-o în Parlamentul României și care acum stă la Senatul României, a fost distribuită în toamnă la comisiile de specialitate. Acum, în anul ăsta, (…) trebuia să intre în plen. Au inventat o nouă comisie, au creat o nouă comisie, comisia pentru constituționalitate și nu știu cum, și-au dat-o și acelei comisii spre dezbatere. Și fiindcă tot nu era suficient și trebuiau să o bage în plen, au prelungit la 60 de zile termenul de dezbatere publică”, a susținut Atanasiu.