DE DOUĂ ORI PEDEPSIȚI

Dispare liderul, dispare și partidul. Atunci când partidul nu a reușit să se dezvolte decât până acolo unde forța Născătorului i-a dat-o, acesta din urmă având de fiecare dată grijă să taie noile tulpini, care ar fi îndrăznit să iasă pe cont propriu, se poate constata că formațiunea politică este de fapt o prelungire a voinței liderului maxim. Nimic nu mișcă, decât sub imperativul ”cine mișcă, mișcă mort!” Este ca și cum ai închide robinetul sau ai stinge lumina, parafrazând îndemnul ”cine pleacă ultimul stinge lumina” în sensul ”când pleacă liderul se închide coșmelia!”

O astfel de senzație o putem regăsim acum, când vorbim despre Partidul România Mare, partid ce s-a dus și el după liderul său, Cornel Vadim Tudor, ”într-un loc cu verdeață…” Chiar dacă dispariția partidelor politice, unele înainte de a apare, nu mai poate fi considerată un eveniment, invocând astfel numeroasele formațiuni politice spulberate de vremuri, ”obștescul sfârșit” al PRM nu poate să treacă neobservat, ne comentat.

De fapt, moartea lui Corneliu Vadim Tudor pregătea acest deznodământ al sensului unic, lăsând instanței de judecată formalitatea de a consemna trecerea în amintire a celui mai vechi partid postdecembrist, partid ce nu a suferit nici o modificare a celui care a ocupat fotoliul de conducător. După moartea Tribunului un congres făcut în grabă, ca la armat, l-a fixat pe generalul Emil Străinu în fruntea PRM, fără însă ca justiția să se lase păcălită. Aceasta nu a validat congresul sesizând că PRM se află în situația de a se dizolva de facto.

Dacă ar fi să urmărim traiectoria politică a partidului și gura spurcată a lui Corneliu Vadim Tudor, care în compensație  era un mare iubitor de animale, în special de câini vagabonzi, trebuie să identificăm cel puțin trei perioade semnificative.

” Partidul România Mare se declară a fi de centru-stânga, de orientare națională și afirmă că militează pentru înfăptuirea pe cale pașnică a României Mari, în hotarele ei istorice. PRM se plasează pe eșichierul politic ca o formațiune creștin-democrată. Cu toate acestea, mesajul excesiv justițiar („În 48 de ore voi stârpi corupția” – Corneliu Vadim Tudor – TVR1), atitudinea naționalistă excesivă, populismul, precum și programul economic socialist contribuie la îndepărtarea efectivă față de aceste poziții. În vara anului 1990, Corneliu Vadim Tudor, împreună cu scriitorul Eugen Barbu, au editat primul număr al revistei „România Mare”. Având la bază ideea de unitate a tuturor provinciilor românești, această revistă, la numai un an de la apariția sa, a dus la fondarea Partidului România Mare de către Corneliu Vadim Tudor împreună cu Eugen Barbu și profesorul universitar Dr. Mircea Mușat, cu generalii Ion Alexandru Munteanu, Theodor Paraschiv și alți câțiva patrioți români îngrijorați de soarta țării.

Partidul și-a început efectiv activitatea pe baza deciziei Tribunalului Municipiului București nr. 14/1991 și autorizației de funcționare din 20 iunie 1991  înregistrată cu numărul 1/105.

Prima Conducere a Comitetului Director al PRM a fost formată din Corneliu Vadim Tudor – Președinte, Eugen Barbu – prim–vicepreședinte, Dr. Mircea Mușat, Col. Radu Teodoru și Gen. Teodor Paraschiv – vicepreședinți. Chiar din primele săptămâni de după înregistrarea legală, Partidul România Mare și-a constituit filiale în toate județele, într-un număr mare de municipii, orașe și comune”.

Atunci când a avut prilejul PRM nu a ezitat să iasă în Europa, chiar dacă această ieșire a făcut-o la ”colțul pedepsiților”. În România reușise până atunci să se legitimeze ca fiind un partid politic căruia conjuncturile i-au oferit șansa de a sta la masa puternicilor, oferind țării 239 de parlamentari în toate cele patru legislaturi din 1992 și până în 2004. Legislatura 2000-2004 a fost și cea mai prolifică atunci când PRM a dat 121 de parlamentari, iar liderul Corneliu Vadim Tudor reușise să se califice n turul II în alegerile prezidențiale, pierzând în cele din urmă în fața lui Ion Iliescu.

În anul 2007 PRM încearcă să reînvie, dar nu pe plan național, ci în Parlamentul Europei.

Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, cei cinci euro-observatori ai PRM au devenit europarlamentari. Prin asocierea PRM cu o serie de partide extremiste sau radicale din Europa, s-a constituit grupul europarlamentar Identitate. Tradiţie, Suveranitate. considerat de către presa europeană și de către analiștii politici drept o grupare de extrema dreaptă. Din același grup parlamentar au mai făcut parte europarlamentarii Frontului Național din Franța (partid de extrema dreaptă cu o politică îndreptată împotriva imigrărilor), Alessandra Muslimi (politician fascist, nepoată a lui Bento Muslimi) și o serie de alte partide din Belgia și Bulgaria. Grupul s-a dizolvat în noiembrie 2007, în urma retragerii RPM din acesta. După alegerile europarlamentare parțiale din România ce s-au ținut chiar în acea perioadă, RPM nu a mai obținut niciun mandat de parlamentar european, și astfel grupul nu a mai avut ocazia să se reînființeze. La alegerile europarlamentare din 2009, RPM a obținut 8,65% din voturi, câștigând astfel trei mandate de europarlamentar, distribuite lui Corneliu Vadim Tudor, Georgie Becari și Dan Claudius Tătărescu”.

O istorie tumultoasă, un partid ținut de zgardă de COT, o jucărie pe care lider maximo nu a ezitat să o demonteze până la ultimul membru de partid și, mai apoi, să-i construiască o altă geometrie variabilă, în care doar el a rămas fruntea, chiar dacă în ultimii ani prefera mai mult emisiunile mondene decât pe cele politice.

A murit Vadim, a murit și PAM. Dumnezeu să-i aibă în pază, să nu care cumva să prindă și ei o oarecare Înviere, căci, nu am greșit așa de mult pentru a fi de două ori pedepsiți într-o singură viață de om.

ADI CRISTI