Deputatul Sebastian Ghiţă a depus garanţii mobilare şi imobiliare în valoare de 13 milioane de euro

 

Deputatul Sebastian Ghiţă a depus garanţii mobiliare şi imobiliare constând în activele unei firme pe care o controlează, au declarat surse apropiate anchetei pentru MEDIAFAX. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Ploieşti urmează să decidă dacă admit garanţiile depuse de deputat în contul cauţiunii de 13 milioane de euro pe care Sebastian Ghiță trebuie să o achite.

Sebastian Ghiţă a refuzat să precizeze, la ieşirea de la sediul DNA Ploieşti, dacă a achitat sau nu cauţiunea impusă de anchetatori, precizând că „DNA va da un comunicat”.

Parlamentarul avea termen până miercuri, 6 aprilie, pentru a achita cauţiunea însă procurorii i-au admis cererea de prelungire a termenului până luni, 11 aprilie.

La şedinţa de judecată, procurorul DNA le-a spus judecătorilor că Sebastian Ghiţă a încălcat controlul judiciar impus întrucât la data de 5 aprilie a participat la o emisiune televizată, unde ar fi făcut referiri la dosarul său.

Una dintre interdicţiile impuse de procurori în cadrul măsurii preventive a fost ca acesta „să nu facă declaraţii publice în mass-media referitoare la obiectul cauzei, la ceilalţi coinculpaţi din dosar, precum şi la martorii audiaţi în cauză”.

Sebastian Ghiţă este acuzat de dare de mită, şantaj, două infracţiuni de folosire, în mod direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, cumpărare de influenţă şi conducerea fără permis.