Breaking News

Biletele și abonamentele pentru studenți vor intra în vigoare începând de săptămâna viitoare

Începând de săptămâna viitoare, elevii şi studenţii din Iași vor circula mai ieftin cu mijloacele de transport în comun. Hotărârea privind susţinerea de către Consiliul Local al Municipiului Iaşi a biletelor şi abonamentelor cu reducere, pentru elevi şi studenţi, respectiv a abonamentului de tip studenţesc, pentru transportul public local prin curse regulate, va fi pusă în practică peste câteva zile. ”Biletele şi abonamentele vor avea culoarea verde, combinată cu alb. Sunt cele două culori care vor defini noua structură a transportului public local, după închiderea RATP. Ele vor fi tipărite în maxim o săptămână. Vor putea fi utilizate pe toată raza municipiului Iaşi, indiferent despre ce operator vorbim. Studentul sau elevul va achita prețuri speciale, o parte din costuri le va asigura municipalitatea ieşeană. La achiziţie este nevoie să aibă la el carnetul de elev sau student sau adeverinţa prin care să confirme faptul că face parte din acest grup. Facilitatea nu este legată de domiciliul persoanei, ci de apartenenţa la o instituţie de învăţământ din municipiul Iaşi”, a declarat primarul interimar Mihai Chirica, marți, 12 aprilie, într-o conferință de presă. Noile preţuri ale biletelor și abonamentelor pentru elevii și studenții din Iași sunt: 1 lei (un bilet cu o călătorie), 2 lei (un bilet cu două călătorii), 9 lei (un set de bilete 10 călătorii), 36,5 lei (un abonament 1 linie 30 zile), 43,5 lei (un abonament 2 linii 30 zilei), 58 lei (un abonament toate liniile 30 zile), 18,5 lei (un abonament 1 linie 15 zile), 22 lei (un abonament 2 linii 15 zile), 29 lei (un abonament toate liniile 15 zile) şi 4 lei (un liber 1 zi). (E.M.)