Ministrul Muncii este dispus să își depună mandatul dacă proiectul privind salarizarea în sistemul bugetar nu va fi retras miercuri de către Guvern, a anunțat, marți, consilierul ministrului Muncii, Cosmin Andreica, la finalul discuțiilor cu liderii sindicali. „Această Ordonanță de urgență nu a reușit să satisfacă nevoile partenerilor sociali și nevoile existente în momentul de față pentru eliminarea disfuncționalităților, doamna ministru (ministrul Muncii, Ana Costea n.r.) și-a asumat retragerea acestui proiect. Doamna ministru a precizat că, în situația în care nu se va lua act de faptul că dumneai nu susține această Ordonanță de Urgență, este dispusă să își depună mandatul. Până la urmă noi asigurăm partea tehnică a acestei legi, iar în cazul în care se încearcă variante care nu au cum să satisfacă obiectivele propuse, nu avem cum să le susținem și să fim de acord cu ele. În condițiile în care proiectul nu va fi retras mâine (miercuri — n.r.) doamna ministru își va da demisia”, a spus Andreica.
Related Articles
Arafat: Guvernul a decis trimiterea în Franţa a unui modul terestru de intervenţie pentru stingerea incendiilor
16 august 2022 20:40
Negocierile cu FMI continuă sâmbătă; autoritățile române își mențin poziția-deficit bugetar de 1,4% din PIB în 2015
5 decembrie 2014 23:17
Check Also
Close
-
Raluca Turcan: Educaţia a fost de multe ori privită cu o lupă electorală15 iulie 2020 11:02