„Pentru prima ediție a concursului internațional dedicat tinerilor pianiști avem onoarea să primim 127 de participanți din 36 de țări din întreaga lume, printre care România. Țin să mulțumesc în mod particular tinerilor muzicieni români și le urez ca participarea la concursul nostru să-i încurajeze să-și continue cariera în domeniul muzical și ca această experiență unică să le ofere mijloacele necesare pentru a aspira la o carieră internațională”, a declarat Natalia Chepurenko, fondatoarea și directoarea artistică a concursului, citată în comunicat.
Concursul se va desfășura la Maison Communale de Woluwe-Saint-Lambert și Chapelle du Sacre-Cour de Lindthout, iar Gala de decernare a premiilor va avea loc duminică, în sala de concerte a Primăriei Woluwe-Saint-Lambert, mai informează ICR Bruxelles.