Alexandrescu: Un oraș din România poate fi ‘Capitală mondială a cărții 2018’

 

Ministerul Culturii invită orașele din România să candideze pentru titlul de ‘Capitala mondială a cărții’ din anul 2018, în cadrul competiției UNESCO – World Book Capital. „Un oraș din România poate fi ‘Capitală mondială a cărții 2018’. Ministerul Culturii invită orașele din România să candideze pentru titlul de ‘Capitala mondială a cărții’ din anul 2018, în cadrul competiției UNESCO — World Book Capital. Acest demers are în vedere recunoașterea de către UNESCO a eforturilor depuse de orașe pentru promovarea cărților și a cititului, iar orașul câștigător va avea titlul amintit pentru un an, începând cu Ziua Internațională a cărții și drepturilor de autor 2018 și aceeași zi din anul următor (23 aprilie)”, anunță ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, într-o postare pe pagina sa de Facebook. Potrivit Ministerului Culturii, Comitetul de Selecție care va funcționa sub auspiciile UNESCO va fi compus dintr-un reprezentant al International Publishers Association, unul al European and International Booksellers’ Federation, unul al International Federation of Library Associations and Institutions, unul UNESCO, doi experți independenți și organizații non-guvernamentale și/sau instituții independente desemnate de UNESCO prin rotație. Responsabil pentru respectarea procedurii alegerii orașului câștigător este directorul general UNESCO. Dosarele de aplicare trebuie depuse până la data de 31 mai 2016 în engleză sau franceză, evaluarea urmând să aibă loc pe 30 iunie, iar rezultatele să fie anunțate pe 15 iulie. Anul acesta, capitala mondială a cărții este orașul Wroclaw din Polonia, iar anul viitor titlul va fi oferit orașului Conakry din Guineea. Prima ediție a competiției a fost lansată în 1996, iar Madrid a fost desemnat prima capitală mondială a cărții în 2001.