Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Galbur, a fost primit miercuri de către prim-ministrul Estoniei Taavi Rõivas, în cadrul vizitei oficiale pe care o întreprinde în această ţară, informează MOLDPRES citînd Serviciul de informare și comunicare cu mass-media al MAEIE.
În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au pledat pentru valorificarea deplină a potențialului de cooperare de care dispun cele două ţări, în special prin intensificarea dialogului politic şi extinderea cooperării în domeniile comercial-economic şi cultural-umanitar. În acest sens, au fost scoase în evidenţă noile oportunităţi de interacţiune pe care le oferă Acordul privind zona de liber schimb aprofundat și cuprinzător dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană.
Prim-ministrul Estoniei a reiterat disponibilitatea ţării sale de a sprijini în continuare Republica Moldova în procesul de implementare a agendei de reforme şi de modernizare a ţării conform Acordului de asociere cu Uniunea Europeană, inclusiv prin continuarea proiectelor de asistenţă pentru dezvoltare aflate în derulare.
La rîndul său, şeful diplomaţiei moldoveneşti a ţinut să aducă mulţumiri guvernului Estoniei pentru asistenţa acordată Republicii Moldova, în particular, prin împărtăşirea experienţei în promovarea reformelor şi afirmarea bunei guvernări, implementarea unor proiecte privind dezvoltarea societăţii digitale, instruirea mediului de afaceri, întărirea securităţii cibernetice, dezvoltare sistemului sănătăţii şi a mediului rural.
Ministrul Galbur i-a înmînat premierului estonian Taavi Rõivas un mesaj din partea premierului moldovean Pavel Filip, cu invitaţia de a efectua o vizită oficială în Republica Moldova în viitorul apropiat.
Șeful diplomaţiei moldoveneşti Andrei Galbur întreprinde, în perioada 13–14 aprilie, o vizită oficială în Estonia la invitaţia omologului său estonian Marina Kaljurand.