Vatican: Vizita Papei Francisc în Lesbos are ”caracter umanitar și ecumenic”

 

Papa Francisc va efectua sâmbătă o ”călătorie umanitară” în insula grecească Lesbos, a anunțat joi Vaticanul, comunicând programul vizitei cu caracter simbolic în care suveranul potif își va exprima solidaritatea cu toți migranții, anunță Radio Vatican și EFE.Deplasarea va avea și ”caracter ecumenic”, având loc împreună cu Patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului și cu Arhiepiscopul Ieronim al II-lea al Atenei și al Întregii Grecii.

Sfântul părinte va ajunge pe aeroportul din Mytilene la ora locală 10.20, unde va fi întâmpinat de premierul grec, Alexis Tsipras, cu care va avea o discuție particulară de 20 de minute, în interiorul aerogării. Nu vor exista ceremonii oficiale, întrucât Papa nu va merge în această insulă din Marea Egee în calitate de șef de stat, a precizat joi, purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, monseniorul Federico Lombardi.

Apoi, cei trei înalți prelați vor vizita tabăra de refugiați din Moria, unde se găsesc 2.500 de persoane care cer azil în Europa. La sosire, vor fi întâmpinați de 150 de copii, majoritatea orfani sau care sunt în acel centru de primire singuri, fără nicio rudă.

Un punct important al zilei îl va reprezenta semnarea de către cele trei personalități ecleziastice a unei declarații comune referitoare la drama imigranților și la necesitatea soluționării urgente a aceste probleme.

Suveranul pontif va pronunța un discurs, după care toți cei trei lideri religioși vor rosti câte o rugăciune în memoria migranților care și-au pierdut viața și vor arunca în mare jerbe de dafin.

Vizita se va încheia cu întâlniri particulare ale Papei Bergoglio cu patriarhul ecumenic și cu arhiepiscopul grec, precum și cu un al doilea dialog cu șeful guvernului de la Atena, care îl va însoți pe parcursul întregii zile. Decolarea avionului aste prevăzută în jurul orei locale 15.15.

Aceasta va fi cea de-a 13-a călătorie apostolică a Papei Francisc și a doua vizită în Grecia a unui suveran pontif, după cea efectuată de Papa Ioan Paul al-II-lea la Atena în 2001.

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului nu a dat un răspuns clar când a fost întrebat dacă, prin deplasarea sa, Papa Francisc intenționează să critice implicit recentul acord între Uniunea Europeană și Turcia privind repatrierea migranților, menționează DPA. Federico Lombardi a mai spus că ”este posibil” ca suveranul pontif să acorde un ajutor financiar pentru gestionarea crizei migranților.