PNL va depune, miercuri, listele de candidați la alegerile locale

 

Listele candidaților PNL la alegerile locale din iunie pentru Capitală vor fi depuse miercuri, iar pe acestea se vor regăsi și reprezentanți ai societății civile „pure”, a anunțat într-o conferință de presă purtătorul de cuvânt al liberalilor bucureșteni, Cezar Preda. „Se vor depune listele de candidați ai PNL în data de 20 (n.r. — aprilie). (…) În ceea ce privește compoziția fiecărei liste, ea nu poate să iasă din deciziile PNL — 30% femei, minimum 20% tineri și oameni noi cât mai mulți, inclusiv din societatea civilă pură, pentru că ăsta este un cuvânt pe care trebuie să-l folosim de acum încolo când vorbim de societatea civilă — vor fi reprezentați în fiecare consiliu de sector cel puțin un om eligibil. PNL nu-și poate permite să nu respecte propriile decizii și așa va fi”, a declarat Preda, vineri, într-o conferință de presă.

În context, el a arătat că societatea civilă pură este cea „pe care o respectăm” și a adăugat că reprezentanți ai acesteia se vor regăsi pe listele de consilieri locali și municipali.

„Societatea civilă pe care o respectăm, una se remarcă prin claxon, prin voce puternică pe toate canalele, și alta este foarte tăcută, care își urmărește principiile și până la urmă domeniul de activitate într-un mod mai puțin vocal și mai puțin cu accente de emotivitate — mă refer la societatea civilă tăcută, care reprezintă, în analiza noastră, peste 80% din ceea ce spunem, minim, societatea civilă, care este foarte atentă la mesaje, la principii, și mai puțin la a ataca o persoană”, a explicat Preda.