Autoritățile spaniole au anunțat sâmbătă seară că au extras ultimul corp de sub dărâmăturile unui imobil de locuințe care s-a prăbușit joi într-o stațiune din Insulele Canare, ridicând bilanțul la șapte morți, scrie AFP.Ultimul bilanț transmis în jurul orelor 18.00 GMT de primăria din Arona, oraș situat în Insula Tenerife, a anunțat „șapte morți, deocamdată neidentificați oficial, dintre care patru femei și trei bărbați”, după recuperarea ultimului corp.
Municipalitatea a adăugat că nu mai este dată dispărută nicio persoană.
Naționalitatea victimelor nu a fost precizată.
Imobilul, care avea patru etaje la suprafață și unul la subsol, era situat pe Playa de Los Cristianos, un fost port pescăresc devenit una dintre stațiunile cele mai populare din Tenerife.Trei răniți au fost scoși încă de joi de sub dărâmături, un italian în vârstă de 28 de ani care avea un braț fracturat, și două spaniole de 55 și 57 de ani.
Imobilul s-a „prăbușit parțial joi la orele 09.30 (08.30 GMT)”, potrivit primăriei care nu a avansat nicio cauză pentru această tragedie.
Tenerife face parte din arhipelagul spaniol Canare, situat în Oceanul Atlantic, în largul coastelor Africii.