„A fost o seară cu totul specială, pentru că, iată, ne întoarcem la marea muzică după ‘aventurile’ pe care le-am traversat în anii precedenți. (…) Am decis ca pentru această întâlnire cu publicul să ne întoarcem la marea muzică, și anume la barocul muzical, un concert integral baroc. Un concert integral baroc nu am avut, am avut o lucrate de muzică baroc, o piesă de muzică și teatru, dar pentru noi un concert de muzică baroc este o premieră și sperăm că publicul a savurat alături de noi această muzică. Copiii au dat dovadă de multă pasiune, deși erau destul de nedumeriți la începutul anului, când am început aceste lucrări. Dar, încet-încet, am intrat în atmosfera aceasta. Până la urmă, nimic nu este greu dacă e făcut cu pasiune și cu dăruire. Copiii s-au dedicat acestui proiect și sper că și publicul a simțit acest lucru, că am convins că și un grup poate cânta muzică veche, cu mijloace artistice convingătoare”, a declarat pentru AGERPRES maestrul Voicu Popescu.
El a adăugat că a considerat că, pentru tinerii artiști, parcurgerea unor repertorii cu arii stilistice cât mai diferite ajută unei cunoașteri mai profunde a fenomenului muzical.
„De aceea, după întâlnirea cu Lumea lui Walt Disney, a cântecelor pionierești sau a pieselor din istoria celor 70 de ani ai formației, abordarea unui program exclusiv baroc va fi o provocare fără precedent în evoluția corului nostru. (…) Lucrarea Dixit Dominus, de Baldassare Galuppi, care a încheiat concertul, cred că a adus publicului un aer de prospețime și bucurie”, a adăugat dirijorul.
La pian și orgă au interpretat Magdalena Faur și Simona Săndulescu. Solistele au mai fost acompaniate de grupul instrumental de muzică barocă condus de Mihail Ghiga: „Collegio stravagante”.
În octombrie 2015, Corul de Copii Radio s-a calificat, alături de alte opt ansambluri din întreaga lume, în finală de la Munchen a uneia dintre cele mai prestigioase competiții corale internaționale: „Let The Peoples Sing”, concursul fiind un apreciat eveniment din circuitul muzicii vocale, aflat sub auspiciile Uniunii Europene de Radio și Televiziune (European Broadcasting Union).