Duşmanul febrei: arţarul

Arţarul a fost unul dintre cele mai importante remedii folosite în medicina Egiptului Antic. În secolul al XII-lea, călugăriţa Hildegard von Bingen l-a caracterizat drept un arbore „uscat şi rece” şi l-a recomandat pentru combaterea febrei prelungite fie punând frunzele în baia bolnavului fie pregătind o licoare ce se amestecă în vin. În zilele noastre, arţarului i se acordă din nou atenţie, mai ales datorită calităţilor sevei, după ce beneficiile sale au fost practic uitate pentru mult timp. Astăzi, seva este foarte apreciată ca sirop, respectiv ca îndulcitor. Se obţine la fel ca răşinile sau cauciucul, prin crestarea scoarţei.
Până la începutul secolului al XIX-lea se preparau remedii atât din crengile şi frunzele arţarului, cât şi din trunchi şi sevă. Acum, nu se mai foloseşte decât siropul, ca edulcorant în diete.Extragerea sevei se face după anumite reguli. Manevrele brutale, executate de oameni nepricepuţi, pot duce la uscarea copacului dacă el pierde prea multă sevă.Ca leac întrebuinţat în medicina populară, arţarul continuă să-şi păstreze o anume însemnătate. Sunt preţuite în special proprietăţile sale antipiretice şi dezinflamatoare. Bucăţile de scoarţă şi frunzele proaspete se strivesc bine, se aşază pe o pânză curată şi se înfăşoară în jurul încheieturilor umflate ori se pun pe ochii obosiţi. Şi atunci când ne simţim picioarele grele şi înfierbântate putem conta pe efectul răcoritor al frunzelor de arţar introduse în şosete.
Înţepăturile de insecte se pot trata, de asemenea, cu scoarţă şi frunze proaspete. Bolnavilor cu febră le sunt de ajutor frunzele strivite, puse la tălpi. În disfuncţiile hepatice, în special în stazele biliare, ce pot influenţa negativ procesele metabolice, arţarul are efecte stimulante, dar şi atenuante contra secreţiei prea abundente de bilă, pentru normalizarea funcţiilor ficatului şi colecistului. În acest caz se pun cataplasme cu frunze şi scoarţă sau se consumă siropul.Mugurii de arţar foarte fragezi, încă nedesfăcuţi, se pot folosi ca adaos în salate. Siropul obţinut primăvara serveşte ca un îndulcitor bine tolerat, cu efect uşor laxativ. Din aceeaşi sevă se poate prepara şi oţet.
În cosmetică, infuziile ajută la curăţarea tenului, iar frunzele proaspete, strivite, au o acţiune antiinflamatoare şi calmantă asupra pielii iritate.Privindu-l din alt punct de vedere, arţarul are o importanţă ezoterică deosebită. El ocupă locul al şaselea în seria simbolică a celor şapte arbori cosmici. Corespunde planetei Jupiter, zilei de joi, culorii albastre, iar dintre metale, zincului. Este copacul care linişteşte orice fierbinţeală şi spaimă. Lăsând să ardă mocnit puţin lemn de arţar pe mangal încins, el degajă un fum plăcut mirositor, ce calmează şi răcoreşte furia şi agitaţia. De asemenea, acest arbore le este indicat mai cu seamă celor pe care un eveniment sau o împrejurare i-a zguduit şi i-a înspăimântat, astfel încât ei nu mai reuşesc să-şi recapete liniştea şi echilibrul. Modalitatea cea mai rapidă de contracarare a acestei stări neplăcute, precum şi de limpezire a sentimentelor este aceea de a se odihni şi de a se răcori zilnic câteva minute la umbra unui arţar. Terapia poate fi completată cu prepararea unui ceai din frunze proaspete.