Sute de angajaţi din TVR au ieşit în curtea instituţiei, luni, pentru susţinerea Monicăi Ghiurco, aceştia depunând şi o petiţie la Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării (CNCD), privind declaraţiile lui Călin Popescu Tăriceanu.Aproape 200 de angajaţi ai TVR au protestat în curtea instituţiei. „Este un protest în curtea TVR. Astăzi este şedinţa Consililui de Administraţie(CA), oamenii au ieşit să o susţină pe Monica Ghiurco. Sunt între 150 şi 200 de oameni, simpli salariaţi ori lideri şi membri de sindicat. Nu este un protest organizat de sindicate. Au ieşit în pauză , nu au oprit lucru şi nu s-a scandat„ a declarat Dragoş Bocanaciu preşedintele sindicatului SPUSTV pentru MEDIAFAX.Mai mult, potrivit sursei citate, salariaţii TVR au semnat o petiţie pe care au depus-o la Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării (CNCD), privind declaraţiile lui Călin Popescu Tăriceanu care a spus că reprezentanţii salariaţilor nu pot conduce TVR pentru că nu ar face faţă.Parlamentul a respins, în decurs de două săptămâni, cele două propuneri pe care CA al TVR le-a făcut pentru conducerea instituţiei: George Orbean şi Monica Ghiurco. Cele două propuneri nu au obţinut, în plenul Parlamentului, voturile PSD.
Related Articles
SUA își avertizează cetățenii aflați în Turcia în legătură cu amenințări teroriste ”credibile”
27 aprilie 2016 09:03
Scos la lumină și la dezmorțire
21 noiembrie 2022 00:01
ANSAMBLUL PALAS, PREMIAT PENTRU CEA MAI BUNĂ DEZVOLTARE DE BIROURI DESTINATE COMPANIILOR DIN INDUSTRIA DE OUTSOURCING
15 mai 2017 17:57
Mii de persoane aşteaptă să-i aducă un ultim omagiu Reginei Elisabeta a II-a la Westminster Hall
15 septembrie 2022 12:55
Check Also
Close