Sudul și centrul României se vor afla, începând de marți seară, sub Cod galben de ploi și vânt, iar procesul de răcire va continua în toată țara, potrivit atenționării meteorologice emise de Administrația Națională de Meteorologie. Conform meteorologilor, în intervalul 19 aprilie, ora 22,00 — 20 aprilie, ora 22,00, în regiunile sudice, precum și în zona Carpaților Meridionali și de Curbură, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. În Oltenia, mare parte din Muntenia și sudul Transilvaniei, vor fi ploi, mai ales averse, ce vor avea și caracter torențial, însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului și, izolat, de grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 25 de litri/metrul pătrat și, izolat, 40 — 50 de litri/metrul pătrat. Viteza vântului va depăși 60 — 65 kilometri/oră, mai ales în Oltenia, iar la munte va sufla tare, cu peste 70 — 80 kilometri/oră. Județele afectate de Codul galben sunt: Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Covasna, Brașov, Vrancea (jumătatea de vest), Buzău (jumătatea de vest). La acestea se adaugă Capitala. În plus, meteorologii atrag atenția că procesul de răcire va continua și pe parcursul zilei de miercuri, 20 aprilie, vremea devenind răcoroasă pentru această dată. Astfel, în diminețile zilelor de joi, 21 aprilie, și vineri, 22 aprilie, se va produce brumă local în depresiunile intracarpatice și Subcarpații Getici și, izolat, în restul țării.