Tahicardia, o tulburare a frecvenţei inimii

Tahicardia reprezintă o tulburare a frecvenţei inimii, fiind de natură cardiacă sau extracardiacă. Cu toate acestea, specialiştii susţin că există o discrepanţă între noţiunea de tahicardie dată de literatura de specialitate şi cea luată în calcul de practicieni.Potrivit prof. univ. dr. Tiberiu Nanea, şeful Clinicii Medicină Internă şi Cardiologie din cadrul Spitalului Clinic de Urologie „Prof. Dr. Th. Burghele” Bucureşti, „în literatura de specialitate, se vorbeşte de tahicardie atunci când frecvenţa cardiacă depăşeşte 100 de bătăi pe minut. Însă, practicianul intră în alertă atunci când frecvenţa cardiacă depăşeşte 80 de bătăi pe minut. Aceste frecvenţe de 80 şi de 100 de bătăi pe minut sunt considerate la repaus.”.În ceea ce priveşte limitele normale ale frecvenţei cardiace, acestea sunt cuprinse între 60 şi 80 de bătăi pe minut. Investigaţiile amănunţite asupra pacientului sunt necesare doar în momentul în care limitele sunt depăşite.Odată recunoscută această tahicardie, medicul trebuie să se asigure şi de cauza reală a acesteia. Iar asta în condiţiile în care cauzele tahicardiei pot fi atât de natură cardiacă, cât şi de natură extracardiacă. Astfel, abordarea pacientului tahicardic ar trebui realizată din unghiuri diferite. „Trebuie să tragi un semnal de alarmă pentru a vedea dacă această frecvenţă mai mare a apărut din cauza unor afecţiuni cardiace sau non-cardiace. Există o tahicardie la pacienţii care au afectarea în funcţie de pompă. Funcţia de pompă cardiacă înseamnă că debitul cardiac nu e normal, deci aceşti pacienţi pot avea tahicardie. Un alt grup de pacienţi are tahicardie, funcţia de pompă este normală, asta înseamnă că debitul către viscere, organe este corespunzător, dar există tulburări de excitabilitate sau tulburări electrice cardiace care dau tahicardie. A treia situaţie este atunci când şi funcţia de pompă şi excitabilitatea sau partea electrică cardiacă sunt normale. În această situaţie se poate vorbi de nişte factori extracardiaci, care crează tahicardie.”, a declarat pentru Sănătatea TV, prof. univ. dr. Tiberiu Nanea.Printre factorii de risc extracardiaci care conduc la tahicardie se regăsesc şi hipertiroidia, anemia sau febra. De altfel există şi o oarece legătură între mediul în care trăieşte persoana în cauză şi tahicardie.Potrivit prof. univ. dr. Tiberiu Nanea, „stresul poate să crească frecvenţa cardiacă prin simpla activare a sistemului nervos simpatic. Deci vorbim de un eveniment care întotdeauna poate declanşa o tahiaritmie simplă sau complexă. Un eveniment important care trebuie spus este toleranţa, la ce frecvenţă cardiacă un pacient poate să fie simptomatic sau nu. Se spune că cei care nu au funcţie cardiacă proastă pot tolera până la 160 de bătăi pe minut fără a acuza simptome severe. Sigur el este simptomatic, el simte bătăile. Dar dacă are o boală cardiacă, atunci această limită este din ce în ce mai mică”.Unul dintre simptome îl reprezintă palpitaţia, pacientul simţind bătăile cardiace şi că în regiunea precordială există o palpitaţia pe care el nu o percepea în mod normal.Însă un astfel de eveniment este mai puţin sever pentru pacient, după cum a mai subliniat specialistul. Pe de altă parte există pacienţi care se adresează medicului în urma consecinţelor induse de tahiaritmii, cum ar fi pierderea stării de cunoştinţă, sincopa. În realitate însă pacientul are tahiaritmie.De asemenea, „un debut de tahiaritmie care se asociază cu scăderea debitului cerebral poate duce la pierderea cunoştinţei. Pacientul poate să vină cu ameţeală, un simptom indus de hipotensiunea arterială. Tahiaritmia nu opreşte activitatea creierului când dă sincopă, ci poate să dea ameţeală care e dată de hipotensiune. Tahicardia scurtează diastola cardiacă, adică acea perioadă în care cordul se umple cu sânge. Cu cât diastola cardiacă este mai scurtă cu atât cordul are mai puţin sânge şi atunci debitul către cap în principal, către sistemul nervos scade. Astfel apar ameţelile. Un alt simptom ar fi atunci când pacientul  vine cu respiraţie dificilă. Asta înseamnă că face o insuficienţă cardiacă. De asemenea, pacientul poate veni cu angină pectorală, adică acea durere clasică în piept, care este precipitată de frecvenţa cardiacă.”, a mai adăugat prof. univ. dr. Tiberiu Nanea.O altă manifestare este dispneea sub diferite forme, dar sunt şi alte manifestări care nu atrag neapărat atenţia asupra unei aritmii.De exemplu, există pacienţi care vin la medic, iar în urma unui control se depistează o agravare a funcţiei renale sau o insuficienţă renală de grad mic. În realitate însă pacientul a făcut o aritmie care a scăzut debitul renal. Astfel, rinichiul funcţionează mai puţin. Alţi pacienţi au claudicaţie intermitentă, adică prezintă durere în gambă în timpul mersului.Printre altele, în urma investigaţiilor, se poate găsi o frecvenţă cardiacă crescută pe care pacientul să nu o sesizeze. Potrivit prof. univ. dr. Tiberiu Nanea, modalităţile de debut ale unei tahiaritmii cu angină pectorală, dispnee, edem pulmonar, sincope se pot instala progresiv. Cordul poate să facă faţă o perioadă de timp, dar după aceea există posibilitatea apariţiei cardiomiopatiei tahicardice. Astfel apar şi complicaţiile.

Tahicardiile trebuie abordate având în vedere asocierea sau nu cu insuficienţa cardiacă. De asemenea trebuie identificat dacă sunt tahiaritmii atriale sau dacă sunt tahiaritmii ventriculare. Acestea din urmă sunt foarte severe şi pot cauza opriri subite cardiace. Astfel, medicul trebuie să facă distincţia între aceste două tipuri de tahiaritmii şi să dea un tratament corespunzător.La fel de important este să se  găsească cauza care a dus la această aritmie, dacă este o boală cardiacă sau dacă este o boală extracardiacă. Având în vedere aceste aspecte, tratamentul se face diferenţiat, potrivit specialistului. Dacă tahicardia este de cauză noncardiacă, atunci se tratează cauza care nu depinde de cord.În ceea ce priveşte pacienţii care au o boală cardiacă propriu-zisă, în cazul acestora tratamentul e de lungă durată şi poate să dureze chiar şi toată viaţa.