Transilvania și litoralul românesc, în topul destinațiilor turistice ale anului 2016

Transilvania și litoralul românesc se vor număra în 2016 printre destinațiile turistice favorite, existând o tendință accentuată de întoarcere spre piața internă, pe fondul evenimentelor internaționale, susține reprezentantul Regiunii Centru din cadrul Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Laszlo Endre.

„Din ce simțim noi, o să fie anul turismului intern (…), se vede deja, clienți care anul trecut s-au dus în Turcia, acum caută litoralul românesc. După prognoza mea, dar și a mai multor specialiști, litoralul o să aibă un sezon excepțional. Și Transilvania o să fie în top zece, după părerea mea, pentru că sunt foarte mulți turiștii străini interesați de Europa Centrală și de Est”, a declarat, pentru AGERPRES, Laszlo Endre.Potrivit acestuia, județul Covasna are, de asemenea, șanse reale de atrage un număr mult mai mare de turiști, având în vedere investițiile importante făcute în ultimii ani în infrastructura turistică, amintind, printre altele, că în stațiunea Covasna există două hoteluri de patru stele, dintre care unul inaugurat anul trecut, iar în stațiunea Balvanyos se va deschide luna viitoare unul dintre cele mai mari și moderne SPA-uri din România, care se va întinde pe o suprafață de peste 2000 de metri pătrați.

Laszlo Endre a mai amintit faptul că în circuitul turistic există o serie de castele, precum cel de la Tălișoara, construit în prima jumătate a secolului al XVII-lea în stil renascentist, dar și conace tradiționale, printre care și cele aflate în proprietatea familiei nobiliare Kalnoky. El a menționat că aceste conace, vizitate până acum preponderent de turiști străini, vor fi deschise începând din luna mai și pentru turiștii din țară, în program urmând să fie incluse, printre altele, și vizitarea unor ateliere de pictură pe mobilier, degustări de palincă și diverse preparate tradiționale.”Sunt foarte puține locuri în România în care există astfel de unități de cazare, cu atmosferă medievală. În județ avem foarte multe atracții turistice (…) Programele gen mori cu apă, castele, echitație, plimbări în natură, plimbări cu mocănița la Covasna, o vizită la fierar, băile tradiționale, muzeul etnografic din Cernat, dar și altele, prind foarte bine la turiști”, a spus Laszlo Endre.

El a amintit, totodată, că la sfârșitul acestei săptămâni la Sfântu Gheorghe va avea loc expoziția de turism „Travel and Fun”, în cadrul zilelor orașului, unde cei interesați își pot rezerva vacanțe la prețuri accesibile. De asemenea, va fi organizată o tombolă cu premii în valoare totală de 3.800 de lei, oferite de 13 agenții și hoteluri, majoritatea din Ungaria.