ATELIER DE CREAŢIE PENTRU COPII ŞI ALTE SURPRIZE, LA IULIUS MALL

În aşteptarea Sărbătorilor Pascale, IULIUS MALL IAŞI îi invită pe cei mici la un atelier de creaţie, iar pe cei mari şi nu numai să se înscrie la un concurs pe Instagram, care le poate aduce un smartphone.

 Persoanele care doresc să le dăruiască celor dragi o amintire deosebită de sărbători, pot vizita, în intervalul 21 – 24 aprilie 2016, Târgul de Handmade, de la parterul mall-ului. Vor avea la dispoziţie o varietate de produse realizate de talentaţi artizani, precum: bijuterii, mici tablouri, cutii pentru podoabe şi numeroase alte accesorii.

 Sâmbătă, princhindeii sunt invitaţi la mall, la un atelier de creaţie cu tematică pascală. De la ora 11.00, la etajul 2 al IULIUS MALL, copiii vor învăţa cum să confecţioneze coșulețe sub formă de iepurași, prin tehnica origami, ideale pentru a înfrumuseţa masa de Paşte. Materialele necesare vor fi asigurate de IULIUS MALL, iar lecţiile vor fi oferite de specialiştii clubului „Flori de portocal”. Cei mici pot participa doar pe bază de înscriere. Detalii şi înscrieri la: 0740/574.524, ateliere.copii@gmail.com, client.is@iuliusmall.com sau 0232/ 208 500.

 Un Urecheat supradimensionat, desprins parcă din povestea „Alice în Ţara Minunilor”, a apărut la etajul întâi al mall-ului şi îi invită pe curioşi să se fotografieze împreună cu el. Instantaneul cu Iepurilă le poate aduce clienţilor un super smartphone Samsung Galaxy Grand Prime. Ce trebuie să facă este să intre pe Instagram, să urmărească pagina IULIUS MALL IAŞI, să se fotografieze cu Iepuraşul şi să posteze imaginea, folosind în descriere #MareaUrecheala şi #iuliusmall. Pe 29 aprilie, prin tragere la sorţi, vor afla dacă au câştigat marele premiu. În plus, primii 5 followeri care postează fotografia primesc pe loc câte un bilet la film.

 Ieşenii pot participa, în continuare, la campania de Paşte, la care au şanse să câştige peste 2.500 de premii, printre care o bucătărie în valoare de 1.600 de euro, coşuri cu preparate delicioase  şi electrocasnice de ultimă generaţie.