Asociația “Speranță pentru Îngerași”, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), anunță inaugurarea vineri, 22 aprilie de la ora 11.00, locul de joacă pentru copii (exterior) al Centrului de Plasament „Sf. Andrei” din Iași, care a fost complet renovat prin intermediul unui proiect finanțat de Banca Comercială Română, în cadrul competiției „Brutăria de fapte bune”, cu sprijinul ”Prețuri Pentru Tine”. Asociaţia „Speranță pentru îngerași” este o organizaţie non-profit, neguvernamentală şi apolitică, care a luat ființă la inițiativa unui grup de părinți și care îşi propune să vină în întâmpinarea nevoilor copiilor fara familie, aflaţi în centrele de plasament de pe raza judeţului Iaşi. ”Misiunea noastră este de a suplini nevoile copiilor, atât materiale, cât și socio – educative. Printre realizările asociației noastre putem enumera acordarea de burse private lunare pentru 25 de studenți, asigurarea de servicii stomatologice complete pentru aproximativ 50 de copii aflați în sistemul de protecție social, organizarea unei campanii în urma căreia asigurăm fructe pentru toți copiii de la Centrul din Bucium timp de un an, amenajarea Camerei viselor (camera de joacă pentru copii de la Bucium), amenajarea Centrului de Primire a Copiilor în Regim de Urgență, amenajarea Centrului Maternal Maternus, amenajarea Centrului de Plasament Târgu Frumos, renovarea parțială a apartamentelor ce aparțin de Centrul Sf. Andrei, renovarea parțială a modulelor familiale ale Centreului de Servicii Comunitare Bucium, asigurarea nevoiii de carne de pui / cereale / pamperși pentru Centrul Sf. Andrei, amenjarea unui atelier de olărit / pictură / sculptură la Centrul de Servicii Comunitare Bucium, organizarea frecventă de excursii pentru copii, dotarea în permanență a centrelor cu rechizite / produse de igienă, oferirea de cadouri de Paște, Crăciun, 1 iunie și Ziua internațională a drepturilor copilului. Pe lângă toate acestea, cel mai important lucru este că organizația noastră are peste 80 de voluntari activi, ce lucrează în permanență cu copiii aflați în sistemul de protecție socială, ajutând efectiv la dezvoltarea armonioasă a acestora”, a declarat Adrian Stănescu, vicepreședintele și membru fondator al Asociației ”Speranță pentru Îngerași”. (E.M.)