39 DE COPII DIN COMUNA GROPNIȚA AU AVUT PARTE DE O EXPERIENȚĂ „ALTFEL”, LA PALAS

Pentru 39 de copii din Gropnița, cu o situație materială modestă, programul „Școala Altfel” le-a adus motive de maximă bucurie. Prichindeii au ajuns la Iași pentru a învăța lucruri noi, iar momentul de distracție le-a fost oferit de Palas.

Marți, 19 aprilie 2016, un grup de copii a avut parte de cea mai mare surpriză pe care și-o doreau. Cei 39 de vizitatori speciali ai ansamblului Palas au venit la Iași printr-o inițiativă a Asociației Copilul Meu – Inima Mea (ACMIM), în cadrul programului „Şcoala Altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”. Grupul de năzdrăvani a fost format din nouă copii de grădiniță și 30 de elevi din clasele I – III, având vârsta curprinsă între 5 și 12 ani. Prichindeii învață la Școala cu clasele I-IV din Sângeri, comuna Gropnița, iar cei mai mulți dintre ei provin din familii nevoiașe.

 Momentul de răsfăț al excursiei a fost oferit de Palas, care le-a asigurat copiilor acces gratuit la carusel și trambuline. După ce s-au amuzat pe căluții din carusel, au făcut giumbușlucuri sărind pe trambuline și s-au jucat pe gazonul din parc, cei mici au fost invitați să se aventureze în „Labirintul Iepurașului”. Aici s-au distrat în compania Urecheatului poznaș și au căutat ouăle de ciocolată ascunse în labirint. La final, toți copiii au fost răsplătiți cu surprize dulci. Excursia la Iași le-a oferit unora dintre ei șansa de a vizita, pentru prima dată, alte locuri față de satul în care s-au născut, fapt care a amplificat bucuria lor.