Festivalul Internațional al Cărții de la Budapesta, ajuns la cea de-a XXIII-a ediție, își deschide joi porțile, în program fiind incluse și manifestări culturale dedicate literaturii române contemporane, organizate de Institutul Cultural Român Budapesta.În cadrul ”Serilor de literatură” de vineri, ICR Budapesta va găzdui o dezbatere cu tema ”Scriitorul — între discurs public și tăcere”, la care vor participa Radu Aldulescu, Petru Cimpoeșu, Ana Donțu, László Noemi și Filip Florian. Evenimentul va fi moderat de criticul și istoricul literar Marius Miheț.
În ultima zi a festivalului, duminică, 24 aprilie, la standul României din incinta Complexului expozițional Millenaris, Radu Aldulescu, invitatul ICR Budapesta la Festivalul Internațional al Cărții, va intra în dialog cu Petru Cimpoeșu, pe marginea traducerilor în limba maghiară ale romanelor ”Cronicile genocidului” (A népirtás krónikái, Editura Napkút, traducător Kirilla Teréz,) și ”Simion liftnicul” (Simion, a panelszent, Editura Kalligram, Slovacia, traducător Szöcs Imre).
”Cronicile genocidului” a fost tradus în limba maghiară cu sprijinul Centrului Național al Cărții (CENNAC) din cadrul ICR București prin programul TPS — Translation and Publication Support Program.
Radu Aldulescu (n. 29 iunie 1954, București) a debutat în 1993, la Editura Albatros, cu romanul ”Sonata pentru acordeon”, pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România.
A mai publicat romanele ”Amantul Colivăresei” (ediția I, Editura Nemira, 1996; ediția a II-a, Editura Cartea Românească, 2006); ”Îngerul încălecat” (ediția I, Editura Phoenix, 1997; ediția a II-a, Editura Cartea Românească, 2011); ”Istoria eroilor unui ținut de verdeață și răcoare” (ediția I, Editura Nemira, 1998; ediția a II-a, Editura Cartea Românească, 2007); ”Proorocii Ierusalimului” (ediția I, Editura Publicațiilor pentru Străinătate, 2004; ediția a II-a, Editura Corint, 2006; ediția a III-a, Editura Cartea Românească, 2009; ediția a IV-a, Editura Polirom, 2012); ”Mirii nemuririi” (Editura Cartea Românească, 2006); ”Ana Maria si îngerii” (Editura Cartea Românească, 2010); ”Cronicile genocidului” (București, Editura Cartea Românească, 2012), distins în 2013 cu Premiul ”Augustin Frățilă” și Premiul pentru cel mai bun roman acordat în cadrul Colocviilor Romanului Românesc Contemporan, ediția a VI-a. În 2014, romanul ”Proorocii Ierusalimului” a fost tradus în limba maghiară, la Editura ‘Napkút’ (traducător Kirilla Teréz). Radu Aldulescu a fost tradus în franceză, italiană și maghiară. Cel mai recent roman al său ”Istoria Regelui Gogoșar” a apărut la Editura Cartea Românească, în 2015.