A FACE HAZ DE NECAZ

Jalnică e umbra celor care se recomandă a fi ”liberalii de azi, neidentificații de mâine”. Singurul stejar falnic din mulțimea de piticanii, care ne-a invadat liniștea și confortul celor ce încă mai strigă ”prin noi înșine” și atunci când se închid în budele patriei (mare parte dintre ele localizate în fundul curților gospodăriilor românești), se recomandă în continuare a fi Mircea Ionescu Quintus, cel care, în apropierea asumării unui veac de viață, se dovedește a fi nu numai cel mai lucid dintre conducătorii galbenilor, cât mai ales cel care știe cum se joacă la ruleta politicii, în această țară.

Mărul discordiei sau poziția surprinsă cu pantalonii pe vine a fost dictată de neinspirata formulă ”cu Marian Munteanu la Primăria Generală a Capitalei”. Nu spun că Marian Munteanu nu poate fi ajustat și modelat la nevoile pe care le are acum PNL, acest partid molfăit de ambițiile și de vanitățile unora care pur și simplu nu prea au ceva cu liberalismul, decât poate cu intenția acestora de a-și găsi un acoperiș deasupra capului lor. Ceea ce provoacă suferința batjocurii este în primul rând neinspirata abordare a unor probleme de reprezentativitate a Marelui PNL, partid care, în ultimii doi ani, a cunoscut modificări radicale de comportament, în ciuda celor aproape 150 de ani de prezență fundamentală pe eșichierul politic românesc. Când vorbim despre istoria politică a României nu avem cum să ignorăm contribuția decisivă a liberalilor, cei care au reușit să racordeze țara la marile valori europene interbelice cel puțin. Nici după 1989 liberalii nu au evitat reconstrucția țării, chiar dacă spiritul lor ardent și neliniștitor le-a provocat mari disensiuni, mari rupturi, mari divizări, fiecare cu aripioarele, ce le-au permis, nu de puține ori, unificări spectaculoase și motivate. Față de aceste alte dăți acum PNL se află într-o profundă criză de identitate, atâta timp cât și-a schimbat nu numai liderii cât mai ales familia, matca europeană, ajungând să fie în cadrul popularilor europeni (adversarii politici de marcă din toate vremurile) ”a cincia roată la căruță”.  Liberalii au fost cei care s-au speriat de performanțele pe care au început să le obțină într-o aparent nefirească asociere cu social-democrații (USL), fără a ignora presiunile pe care europenii au început să le facă asupra liderilor naționali pentru a se liniști, pentru a-și reveni în albia firească partidelor de dreapta, albie identificată în România pe traseul cascadelor și nicidecum a râurilor sau fluviilor.

Marian Munteanu a jucat în cele din urmă rolul bomboanei de pe coliva credibilității Marelui PNL, unul dintre puținele partide, dacă nu chiar singurul partid, cu liderii car fug de asumarea răspunderilor, pe care funcția le-o conferă și care îi legitimează.

Dacă privim de jur-împrejurul PNL observăm că lista de candidați a celorlalte formațiuni politice gravitează în jurul liderului național al partidului, acesta având capacitatea de a alege, de a impune și de a-și asuma pe cei care la diferite nivele reprezintă partidul.

Mircea Ionescu Quintus s-a pronunțat împotriva veneticilor, înainte de a afla că copreședinții Alina Gorghiu și Vasile Blaga îl aveau pregătit pe Marian Munteanu să reprezinte PNL, în primă fază din postura sa de reprezentant al societății civile. Când parte din societatea civilă s-a revoltat, a început să strige că nu are cum să-și asume un simpatizant al extremismului de dreapta, cei doi lideri liberali au făcut tot posibilul ca Marian Munteanu să intre în PNL, să fie unul de-al lor. Este ca și cum, în loc să arunci grenada dezamorsată în apă, intri cu ea în casă. Mircea Ionescu Quintus a sesizat marea mocirlă în care a fost împins PNL, ajungând astăzi la trei încercări de candidați, cu câteva zile până când legea nu le va mai da voie să adune semnăturile necesare validării candidaturii.

Situația devine mai mult decât penibilă, atâta timp cât majoritatea competitorilor din această fază a alegerilor locale sunt în măsură să meargă la instanță pentru a-și valida susținerea poporului. Ei, liberalii lui Gorghiu și ai lui Blaga încă mai orbăcăie, încă mai cer termene de gândire, încă sunt puși în situația de a fugări cioara de pe gard, uitând că în mână nu au nimic, nici măcar o albină, fără a mai vorbi de vreo păsărică. Este adevărat, nimeni nu s-a legat de păsărica Aline Gorghiu, chiar și numai pentru că îmbulzeala devine mult prea mare pentru ca să existe această predispoziție a omului hâtru, de a face haz de necaz.

ADI CRISTI