După finalizarea cu succes a proiectului de dezvoltare și modernizare, finanțat din fonduri europene, conducerea acestei instituții a prezentat vineri, planul de dezvoltare continuă a Aeroportului Internațional Iași, întocmit de societatea comercială Artca SA. După finalizarea, în toamna anului trecut, a ultimului obiectiv din cadrul ”Proiectului de dezvoltare și modernizare” și anume terminalul nou de pasageri T3, s-a continuat activitatea de planificare și preconizare a creșterii continue, prin solicitarea publică a unei soluții arhitecturale care să răspundă creșterii accelerate a numărului de zboruri și de pasageri. ”Vom fi Liga Mare a aeroporturilor din Europa. Proiectul va schimba complet fața orașului, în bine. Aeroportul va deveni un generator de venit pentru bugetul Iașului. Atractivitatea orașului va crește exponențial tocmai datorită unui proiect vizionar, etapizat, eficient, realizabil în totalitate. Finalizarea proiectului integral (a ultimei etape) este preconizată pentru 2025. An de an se va construi ceva, câte un modul din acest mare proiect. Vom avea 18 de ghișee check-in și vom putea procesa câte opt avioane de mare capacitate în același timp. Zona cargo a aeroportului va avea adresabilitate inclusiv pentru Republica Moldova și Ucraina, în afara Regiunii de Dezvoltare Nord-Est în intregime. Zona cargo va putea induce în economia locală orientarea mediului antreprenorial spre realizarea de produse finite ori componente, volumetric mici, care însă pot îngloba tehnologii înalte, toate acestea sper eu, cu sprijinul mediului academic ieșean. Creșterea bunăstării locale se poate face doar prin plus valoare, iar Iașul este pregătit, mai ales prin intermediul aeroportului, să adauge această valoare atât de necesară,” a declarat Marius Bodea, președintele Consiliului de Administrație al Aeroportului Internațional Iași. (E.M.)