Candidata pentru învestitura democrată la Casa Albă, Hillary Clinton, a criticat vehement, joi, lobby-ul pentru port-armă, în timpul unei întâlniri cu apropiați ai victimelor violențelor armate în Connecticut, unul dintre cele cinci state unde vor avea alegeri primare marțea viitoare, informează vineri AFP. În acest stat din nord-estul SUA un tânăr dezechilibrat a ucis 20 de copii și șase adulți în școala primară Sandy Hook, în decembrie 2012.
Candidata democrată la președinție a denunțat în timpul unei mese rotunde organziate la Hartford, în fața mai multor sute de persoane, ‘epidemia’ de morți cauzate de arme de foc în SUA și a calificat ca fiind ‘nesustenabile argumentele celor care nu vor să-și recunoască responsabilitățile’ în materie.
Hillary Clinton a vorbit, de asemenea, despre ‘hărțuirea pe internet’ la care sunt, în opinia sa, supuși cei care militează împotriva lobby-ului pentru port-armă, precum și despre ‘efortul organizat în vederea intimidării lor’.
‘În termeni politici, lobby-ul pentru port-armă nu ia pauză niciodată’, a adăugat ea. ‘În această țară, avem prea multe arme de foc în mâini rele’, a insistat Clinton, pronunțându-se pentru o ‘reformă globală privind securitatea armelor’.
Armele de foc ucid în fiecare an circa 32.000 de persoane în SUA. Două treimi dintre decese sunt sinucideri.
Hillary Clinton l-a criticat din nou pe adversarul său democrat Bernie Sanders, reiterând că acesta a votat în Congres în favoarea unei legi care interzice urmăririle împotriva fabricanților de arme, în timp ce ea s-a opus.
Hillary Clinton era însoțită de mai multe victime ale masacrului de la Sandy Hook și de alte victime ale violenței armate. Ea a fost prezentată asistenței de Erica Smegielski, fiica directoarei școlii din Sandy Hook, Down Hochsprung, ucisă în 14 decembrie 2012.
Clinton a câștigat marți la mare distanță alegerile primare din New York și este deja aproape sigură că va deveni candidata democraților pentru alegerile prezidențiale din noiembrie. Ea a mai vorbit despre violența armată miercuri, în Philadelphia (Pennsylvania, est), în cadrul unei întâlniri la care a participat și fostul ministru al justiției Eric Holder.
În Connecticut și Pennsylvania, Clinton se află în fruntea sondajelor de opinie pentru învestitura democrată.