Sâmbătă, 23 aprilie, la Iași va debuta o nouă ediție a Olimpiadei de neogreacă (etapa națională). Festivitatea de deschidere va avea loc în cursul dimineții, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare ”Mihai Eminescu” Iași, eveniment la care vor participa aproape 200 de elevi calificați la această competiție, membrii Comisiei Centrale, profesorii însoțitori, reprezentanți ai autorităților locale și ai mediului academic ieșean. Evenimentul, organizat de către Inspectoratul Școlar Județean Iași, în colaborare cu Uniunea Elenă din România, îi are ca parteneri pe Primăria Municipiului Iași, Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Biblioteca Centrală Universitară ”Mihai Eminescu” Iași, Editura Polirom, Editura Adenium, Editura Junimea. Unități școlare emblematice pentru sistemul preuniversitar ieșean, respectiv Colegiul Național ”Costache Negruzzi”, Colegiul Național de Artă ”Octav Băncilă”, Colegiul Național ”Emil Racoviță”, Colegiul Național ”Garabet Ibrăileanu”, Seminarul Teologic Ortodox ”Vasile Cel Mare” Iași s-au alăturat organizatorilor în dorința realizării unui ediții de succes a olimpiadei naționale. Alături de inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Iași, prof. dr. Camelia Gavrilă, la deschiderea oficială vor rosti alocuțiuni prof. univ dr. Antonio Patraș, de la Facultatea de Litere a Universității ”Al.I.Cuza” Iași, Marian Grigoraș, prefectul județului Iași și Mihai Chiirca, primarul interimar al municipiului Iași. La eveniment vor fi prezenți, de asemenea, prof. univ. dr. Dragoș Gabriel Zisopol, președintele Uniunii Elene din România – președinte de onoare al olimpiadei, conf. univ. dr. Tudor Dinu, de la Universitatea București – președinte, conf. univ. dr. Mina-Maria Rusu, inspector general Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice – președinte executiv. ”Alegerea Iașului pentru derularea etapei naționale este onorantă și justificată atât de rezultatele de excepție obținute la ultimele ediții ale etapei internaționale de reprezentanții lotului ieșean, cât și de susținerea excelenței de către conducerea Inspectoratului Școlar Județean Iași, inclusiv prin includerea studiului limbii neoelene în cadrul Centrului de Excelență Iași (începând cu anul școlar 2013-2014), precum și de implicarea unor prestigioase instituții de cultură în derularea unor astfel de competiții școlare. Dincolo de provocările și emoțiile pe care le implică o astfel de competiție pentru elevii participanți, organizatorii au propus și un simbolic Itinerar sentimental prin Iașul de azi și de altădată – Parcul Copou, Teiul lui Mihai Eminescu, Bojdeuca Ion Creangă, Muzeul Literaturii Române Iaşi, Muzeul Unirii și centrul istoric al orașului: Palatul Roznovanu, Palatul Culturii, Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Biserica Trei Ierarhi, care le va oferi acestora șansa de a cunoaște, măcar și fulgurant, un spațiu încărcat de istorie, deschis interferențelor culturale și receptivității estetice”, precizează organizatorii, într-un comunicat de presă. (E.M.)