Cetățenii și asociațiile legal constituite din Iași și Pașcani sunt foarte mulțumite de decizile publice luate de autoritățile publice locale. Așa arată raportul de monitorizare, efectuat în scopul intensificării aplicării Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională a administrațiilor publice, de către Coaliția 52, pe o perioadă de un an de zile. În cele două municipii din județul Iași s-au adoptat un număr total de 181 acte normative, în perioada monitorizată, dintre care 101 proiecte de acte normative au fost supuse consultării publice. Această imagine conduce la concluzia că prevederile legii transparenței decizionale (Legea nr. 52/2003) au fost aplicate într-o proporție de 54,01% la nivelul județului Iași, regăsindu-se la granița dintre transparență și opacitate. Potrivit raportului de monitorizare, prezentat public vineri, într-o conferință de presă, desfășurată la sediul Prefecturii Iași, județul Iași are încă probleme cu aplicarea legii accesului la informația publică. ”Municipiul Pașcani nu a făcut nici un efort de a răspunde solicitărilor de informații publice înregistrate de la cetățenii și asociațiile legal constituite din România. Aceste aspecte dezavantajează județul Iași, în competiția sa de apropiere față de cetățean, simplul acces la informație al acestuia fiind trecut in derizoriu. Dintr-un total de 181 de acte normative, adoptate în municipiile din județul Iași (146 – Iași, 41 – Pașcani) au fost supuse consultării publice 101 de proiecte de acte normative. Niciunul dintre acestea nu au suferit modificari, in urma procesului de consultare publica, ca urmare a colectare de opinii sau a organizării de dezbateri publice”, se precizează în raport. Rezultatele monitorizării avertizează Institutia Prefectului Județului Iași în a urmări inclusiv aplicarea prevederilor Legii nr. 52/2003 în adoptarea și intrarea în vigoare a actelor normative adoptate în cadrul autorităților publice locale pe care le are în subordine. Cetățenii și asociațiile legal constituite nu își văd rostul în interacțiunea cu autoritățile publice de care aparțin și nu interacționează în procesul de consultare publică. În perioada monitorizată s-au înregistrat opinii scrise depuse de cetățeni și asociații legal constituite doar la nivelul Primăriei Municipiului Iași, însă nu s-au înregistrat solicitări de dezbateri publice din partea asociațiilor legal constituite în nici unul din municipiile jud. Iași. “De câte ori nu ne surprinde spargerea unei străzi, tăierea unor copaci, eliminarea unor spaţii verzi sau construirea unui bloc într-un cartier de case? N-ar fi trebuit să fim întrebaţi sau consultaţi înainte? Poate am fi avut alte sugestii. Puterea noastră se manifestă prin activism şi intervenţie. Legea privind transparenţa decizională în administraţia publică ne oferă şansa de a propune ce este convenabil pentru noi, în orice proiect de act normativ al unei autorităţi publice, înainte de a se lua decizia”, a declarat Radu Nicosevici, președintele Academiei de Advocacy, coordonator al Coaliției 52. (E.M.)