Robert Turcescu a declarat, vineri, că nu se teme de contracandidații săi din cursa electorală pentru funcția de primar general al Capitalei, adăugând că din lectura programelor unora dintre aceștia rezultă că nu propun un pachet de măsuri pentru dezvoltarea orașului, ci doar „bla-bla-uri”.
„Am citit aproape toate programele contracandidaților mei, din acest moment, la Primăria municipiului București. (….) După 23 de ani de presă în care am prins aproape toate campaniile electorale, mi se pare absolut dureros (…) să constat că toate aceste proiecte promit lucruri care sunt bla-bla-uri, iertați-mi expresia.(…) Le-am analizat, nu e un pachet care să dea o viziune despre dezvoltarea orașului.(…) Eu nu mă tem de niciunul dintre ei. Pentru unii am mai multă prețuire ca oameni politici, pentru alții mai puțină. I-am întâlnit în diverse contexte și la șuete (…) pe alții în emisiuni de televiziune pur și simplu. Nu pretind că-i cunosc, dar înainte de a mă uita la contracandidații mei mă uit la ce se întâmplă și ce se află în spatele contracandidaților mei”, a declarat Robert Turcescu, întrebat în conferință de presă care ar fi contracandidatul la Primăria Capitalei de care se teme cel mai mult.
El a afirmat că Gabriela Firea este contracandidat redutabil la Primăria Capitalei, însă a ținut să îi adreseze acesteia o întrebare: „Ce face cu domnul Dragnea dacă rămâne la conducerea unui PSD, care va fi tot timpul ‘ștampilat’ în condițiile în care Dragnea rămâne președinte ca un partid condus de un condamnat definitiv la doi ani cu suspendare ?”.
De asemenea, Turcescu i-a adresat și lui Nicușor Dan o întrebare. „Îl întreb pe domnul Nicușor Dan dacă în afară de structura lui firavă, la început, numită USB, ce va face dacă va ajunge primar și nu va avea în spate un Consiliu General care să-l ajute ?”, a spus candidatul PMP la Primăria Capitalei.
El a adăugat că în București trebuie intervenit de urgență, în primul rând pentru rezolvarea problemelor din Capitală care „nu se văd, sunt sub asfalt”, dând ca exemplu necesitatea înlocuirii a „aproape 3000 de km de țevi care străbat pântecul orașului”.
Candidatul PMP a ținut și să sublinieze că în cazul în care va fi ales, nu va sta în funcția de primar general mai mult de două mandate, chiar dacă va ajunge mai popular decât „Pache Protopescu, Dem I. Dobrescu sau Traian Băsescu”. „Două mandate pentru a lansa o viziune pentru un oraș consider că sunt suficiente”, a mai spus Turcescu.