Prim-vicepreședintele liberal Teodor Atanasiu susține că depolitizarea administrației publice reprezintă o problemă de rezolvat în perioada următoare, el afirmând că Executivul Cioloș trebuie ca „într-un timp cât mai scurt să depesedizeze România”.”Avem două probleme de rezolvat în perioada următoare: prima — câștigarea alegerilor de către liberali, cu o singură ofertă peste tot: respectul față de cetățean (…) și a doua — depolitizarea administrației publice. Nu am votat un guvern tehnocrat cu gândul că vor lăsa toți PSD-iștii în funcțiile din deconcentrate. Avem pretenția la Guvernul tehnocrat Cioloș ca, într-un timp cât mai scurt, să depesedizeze România, să scoată din funcțiile de demnitate publică județene și locale toți acei psd-iști care au fost puși în funcție de Guvernul Ponta și să aducă în locul lor oameni competenți și echidistanți politic”, a declarat duminică, pentru AGERPRES, Teodor Atanasiu.
Întrebat ce se va întâmpla în caz contrar, Atanasiu a răspuns: „Dacă nu o să facă acest lucru, o să rediscutăm sprijinul pe care îl acordăm acestui guvern”.
Prim-vicepreședintele PNL Teodor Atanasiu a participat duminică la Buzău la lansarea candidaților organizației la alegerile locale din iunie.