În fiecare judeţ va fi construit cîte un cămin pentru bâtrâni

Cinci deputaţi PSD au iniţiat un proiect de lege prin care vor fi înfiinţate cămine pentru persoane în vârstă la nivelul fiecărui judeţ pentru că legislaţia actuală nu prevede această obligativitate, iar dreptul la protecţie socială a persoanelor în vârstă nu poate fi garantat.„În vederea asigurării asistenţei sociale pentru persoanele vârstnice se înfiinţează la nivelul fiecărui judeţ, în coordonarea consiliului judeţean, câte un cămin pentru persoane vârstnice”, potrivit iniţiativei.

Semnatarii consideră că este necesară această reglementare suplimentară pentru că legea, în momentul de faţă, oferă doar posibilitatea, dar nu instituie obligativitatea existenţei unui cămin pentru persoanele în vârstă la nivelul fiecărui judeţ. Astfel persoanelor în vârstă nu pe poate fi garantat dreptul la protecţie socială, potrivit expunerii de motive.

De asemenea, iniţiatorii afirmă că au înaintat structurilor asociative ale autorităţii administraţiei publice locale proiectul de lege pentru consultare.

Proiectul de lege nu are prevăzută şi o sursă de finanţare pentru construirea căminelor de bătrâni sau o estimare a costurilor generate de implementarea proiectului.

Senatul este prima cameră sesizată în cazul acestui proiect de lege, iar Camera Deputaţilor este for decizional.