Fotbal cu lingurița în Gruia: CFR Cluj – CSMS Iași 0-0

CSMS Iași nu a reușit să obțină decât un punct, duminică după amiază, în Gruia, în prima etapă a returului din play-out-ul Ligii 1,  după ce a remizat fără gol în confruntarea cu CFR Cluj. Meciul a fost unul destul de modest din punct de vedere tehnico-tactic, ambele echipe dând dovadă de o lipsă crasă de inspirație în fața porții adverse. De altfel, pentru gruparea moldoveană a fost cel de-al treilea meci consecutiv încheiat cu scorul de 0-0, după deplasarea de la Botoșani și meciul de pe teren propriu împotriva celor de la ACS Poli Timișoara. În urma rezultatului înregistrat în Ardeal, elevii lui Nicolo Napoli se mențin pe prima treaptă în clasamentul play-out-ului, la două puncte în fața lui CFR Cluj. Ieșenii ar putea fi, însă, detronați de pe primul loc al clasamentului celei de-al doua grupe valorice, în cazul în care CSU Craiova va învinge astăzi, în deplasare, pe FC Voluntari.  În etapa viitoare, CSMS Iași va întâlni sâmbătă, 30 aprilie, de la ora 17.00, pe teren propriu, formația Petrolul Ploiești, deținătoarea ”lanternei roșii” în play-out. (E.M.)