Premierul Aleksandar Vucic a obținut duminică plebiscitul căutat în alegerile convocate pentru a continua fără piedici apropierea dintre Serbia și Uniunea Europeană, respinsă de extrema dreaptă prezentă din nou în parlament, notează AFP.Acordându-i aproape jumătate din voturi (între 49% și 52,6%, potrivit sondajelor), estimările din cursul serii au indicat fără echivoc victoria detașată a lui Aleksandar Vucic și SNS (Partidul Progresului, centru-dreapta), care va obține peste jumătate din cele 250 de locuri.
Tribunul de extremă-dreapta, Vojislav Seselj (Partidul Radical, SRS), va reveni în parlament. Cu 7,4% până la 8,1% din voturi, el se situează cu mult în urma lui Aleksandar Vucic, asemenea socialiștilor din SPS (centru-stânga), a doua forță a țării (11,1% până la 12,9%), al căror lider, Ivica Dacic, a vorbit despre un „tsunami politic Aleksandar Vucic”.
Aceste rezultate „reprezintă un sprijin puternic pentru democrația noastră, reformele noastre și integrarea europeană”, „oamenii au spus că nu vor să se întoarcă spre trecut”, a comentat Aleksandar Vucic.
„Un guvern puternic poate efectua reformele necesare și benefice pentru viitorul țării, economia sa și pentru cetățenii ei”, a adresat felicitări comisarul european pentru extindere, Johannes Hahn.
Omul puternic din Serbia ultimilor patru ani, el este taxat frecvent de adversarii săi pentru populism și conducere autoritară. Alegerile anticipate îi permit lui Aleksandar Vucic să își stabilizeze controlul asupra puterii și îi oferă mandat pentru a duce mai departe negocierile demarate în decembrie cu UE.
Listele anti-UE și „proruse”, ale lui Vojislav Seselj și naționaliștilor din DSS-Dveri, au obținut împreună aproximativ 12%. Dacă atinge coarda sensibilă a multora dintre cei 6,7 milioane de alegători, această temă nu i-a îndepărtat de Aleksandar Vucic.
Vojislav Seselj a recunoscut că „nu este mulțumit” de acest rezultat. Achitat recent de tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie, el se consideră opozantul numărul unu al liderului SNS. „Vom putea arăta în parlament că suntem superiori tuturor adversarilor noștri politici”, a afirmat el.