Breaking News

Biserica ”Învierea Domnului” din cartierul Dacia va fi racordată la sistemul centralizat de termoficare

Veolia Energie Iași continuă acțiunea de racordare a unor instituții publice și private la sistemul centralizat de termoficare, cea mai recentă de pe această listă fiind Biserica „Învierea Domnului”, situată în pe strada Vitejilor nr. 2 din cartierul Dacia. Lăcașul de cult este în acest moment în curs de conectare de la Magistrala 5 de termoficare, urmând ca după racordarea la sistemul centralziat de termoficare să folosească un modul termic individual (130 kW putere instalată pe încălzire) complet automatizat, ce va permite clientului să porneasca sau să oprească încălzirea oricând dorește și să beneficieze, astfel, de temperatura optimă, adaptată la cea exterioară, care este înregistrată permanent cu ajutorul senzorului de temperatură. Parametrii modulului termic vor fi monitorizați non-stop în dispeceratul Veolia, prin funcția de teletransmisie. Instalația termică interioară a fost structurată de proiectant pe mai multe ramuri. Astfel, la demisol, încălzirea se va realiza prin intermediul radiatoarelor, iar în incinta principală se va folosi încalzire în pardoseală. Instalațiile interioare vor fi și acestea complet automatizate, în corelare directă cu modulul termic, permițând reglarea manuală sau automată a temperaturilor interioare la nivelul dorit, cu ajutorul termostatului de ambient și al robineților termostatați de pe calorifere. ”Dincolo de câștigul de eficiență energetică (prin economiile de consum), de siguranță în funcționare și de protecția mediului înconjurător într-o zonă intens populată, Parohia „Învierea Domnului” din cartierul Dacia va realiza importante economii de costuri, de cel putin 23% față de o eventuală soluție pe gaze naturale”, precizează reprezentanții Veolia Energie Iași, într-un comunicat de presă. (E.M.)