Brazilia: Senatul a înființat o comisie pentru demiterea președintei Dilma Rousseff

 

Senatul brazilian s-a reunit luni pentru a forma comisia specială însărcinată să analizeze procedura de demitere a președintei de stânga Dilma Rousseff, care ar putea să o îndepărteze de la putere în câteva săptămâni, relatează AFP. După ce a trecut de Camera Deputaților pe 17 aprilie, procedura de impeachment împotriva șefei statului va fi examinată de o comisie formată din 21 de senatori — ai cărei membri au fost aleși luni — care vor avea la dispoziție zece zile pentru a le recomanda celor 81 de senatori urmând să voteze în ședință plenară continuarea sau clasarea procedurii.

Un vot al majorității simple a senatorilor (41 din 81), care va avea loc probabil pe 12 mai, va fi suficient pentru a pronunța punerea sub acuzare a președintei pentru „crimă de responsabilitate” și să o îndepărteze de la putere pentru maxim șase luni în așteptarea verdictului final.

Dacă va fi demisă, vicepreședintele Michel Temer, adversarul său înverșunat, o va înlocui până la alegerile generale din 2018.

Dilma Rousseff l-a acuzat deschis pe Michel Temer de trădare, conspirație împotriva sa și că acționează în culise pentru a forma un eventual viitor guvern.

Mandatul președintei Dilma Rousseff, realeasă în 2014 cu o diferență de trei milioane de voturi în fața adversarului său, se încheie în 2018, dar guvernul său are de suferit din cauza recesiunii economice și a vastului scandal de corupție Petrobras care a lovit formațiunea sa politică, Partidul Muncitorilor (PT).

Ea este acuzată că a cosmetizat în mod intenționat conturile publice în 2014 pentru a disimula amploarea deficitelor și a favoriza realegerea sa, precum și la începutul lui 2015. Dilma Rousseff a amintit că această practică a fost folosită de toți predecesorii săi fără să fie chestionați vreodată și a subliniat că este victima unei ‘lovituri de stat’ instituționale.

De asemenea, ea a afirmat în repetate rânduri că nu este acuzată de corupție, spre deosebire de senatorii care o vor judeca.

Din totalul celor 81 de senatori, 39 fac obiectul unei anchete, dintre care 12 în cadrul scandalului Petrobras, începând cu președintele Senatului, Renan Calheiros, al treilea personaj în succesiunea prezidențială. La fel și în cazul fostului președinte Fernando Collor de Mello, actual senator, potrivit organizației neguvernamentale Congresso em Foco.