Cetățenii britanici ar trebui să voteze pentru ieșirea țării din Uniunea Europeană la referendumul din 23 iunie, inspirându-i astfel și pe alți europeni să „fugă” din blocul comunitar, a declarat președinta Frontului Național francez, Marine Le Pen, într-un interviu apărut marți în cotidianul italian Libero, din care preia DPA. Lidera extremei drepte franceze și-a exprimat speranța că britanicii „vor avea șansa de a deschide un drum pe care sper că vor fugi și alte popoare europene” din Uniunea Europeană, pe care ea a denumit-o „o închisoare”.
Tot potrivit șefei Frontului Național, măsurile de securizare a frontierelor naționale în interiorul UE, sacrificându-se astfel spațiul Schengen de liberă circulație, sunt justificate.
„Controlarea frontierelor noastre este vitală dacă vrem să luptăm eficient împotriva afluxurilor de migranți, printre care se pot infiltra și teroriști islamiști care ne acoperă țările în sânge”, a comentat Marine Le Pen.
În opinia sa, problema migrației „nu ar trebui evaluată în termeni religioși”, însă politicienii europeni ar trebui „să spună că nu deținem mijloacele de a primi aceste mulțimi de oameni, care sunt o sursă de tensiuni sociale, economice și de securitate”.
Marine Le Pen a mai spus că moscheile ridicate în Europa cu fonduri provenite din Qatar și Arabia Saudită „sunt o amenințare clară pentru securitatea noastră națională”.
„Dacă a fi populist înseamnă a fi apropiat de muncitori, de pensionari, de milioane de tineri șomeri și foarte educați care nu se pot descurca, atunci da, sunt o populistă”, a adăugat ea în interviul pentru cotidianul Libero.