Statul norvegian, condamnat pentru tratament ‘inuman’ în cazul lui Breivik, va face apel

 

Statul norvegian, condamnat pentru că a impus în închisoare un tratament ‘inuman’ și ‘degradant’ în cazul extremistului de dreapta Anders Behring Breivik, va face apel, a anunțat marți ministrul justiției, relatează Reuters și AFP. La 20 aprilie, tribunalul din Oslo a estimat drept contrare Convenției europene a drepturilor omului condițiile de detenție ale lui Breivik, încarcerat pentru uciderea a 77 de persoane într-un atentat cu bombă urmat de un atac armat în 2011.

Judecătoarea Helen Andenaes Sekulic a acuzat în special izolarea extremistului de 37 de ani, închis separat de ceilalți deținuți de aproape cinci ani.

‘I-am cerut astăzi avocatului statului să facă apel’, a precizat ministrul justiției într-un comunicat. Termenul legal este de o lună și statul trebuie să-și definitiveze formularea apelului.

Dar ‘principalul motiv al apelului este acela că condițiile cărora este supus Breivik nu constituie în opinia statului ‘un tratament inuman sau degradant’ definit de articolul 3 al Convenției europene a drepturilor omului’, a explicat guvernul.

‘În apelul său statul va argumenta că nu este de acord cu interpretarea dreptului și a probelor făcute de tribunal’, a adăugat el.

Verdictul în favoarea celebrului deținut, care se prezintă acum ca național-socialist, a provocat surprindere în Norvegia și nu numai.

Statul a fost condamnat și la plata cheltuielilor judiciare ale lui Breivik, respectiv 331.000 de coroane (35.850 de euro).

Tribunalul a dat totuși câștig de cauză statului în ceea ce privește un al doilea aspect al plângerii lui Breivik, dreptul la respectarea secretului corespondenței, domeniu acoperit de articolul 8 al aceleiași convenții.

Breivik ispășește, în condiții de securitate extrem de stricte, pedeapsa maximă în Norvegia, de 21 de ani. Aceasta poate fi prelungită dacă el este considerat periculos.