Mai mulți polițiști locali la stradă, începând de luna viitoare, la Iași

Poliția Locală Iași va funcționa, începând cu data de 1 mai, după o nouă organigramă, adaptată nevoilor cetățeanului. Având în vedere că, prin lege, numărul polițiștilor locali nu poate fi modificat, autoritățile locale au recurs la o ”reașezare” atâît a serviciilor și compartimentelor acestei instituții, cât și la o mai bună dispunere în teren a personalului. Astfel, după cum a anunțat primarul interimar Mihai Chirica, din totalul celor 303 de angajați, 278 dintre aceștia vor face parte din structurile operative, respectiv își vor desfășura activitatea ”pe teren”, în stradă, și nu în birouri. Față de vechea organigramă, numărul polițiștilor scoși la stradă va fi, începând din luna mai, mai mare cu 40.  Activitățile Poliției Locale vor fi structurate între cele de evidență a patrimoniului public, de păstrare a liniștii și ordinii publice, de fluidizare a traficului auto în municipiu, evidența persoanelor în ceea ce privește controlul asupra cărților de identitate, protecția mediului, având în vedere modul în care sunt gestioante deșeurile și felul în care sunt protejate punctele de colectare a acestora, precum și celelalte măsuri care privesc păstrarea curățeniei în spațiile publice, la care se adaugă activitățile comerciale desfășurate în spațiul public, fiecare dintre polițiștii nominalizați pentru acest compartiment având ca sarcină verificarea legalității modului în care se desfășoară activitățile comerciale pe domeniul public al municipiului.  ”Noua organigramă a Poliției Locale Iași a fost transmisă spre analiză și Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, ea având și avizul Comisiei de ordine publică a Consiliului Local Municipal. Deviza noastră este de a scoate un număr cât mai mare de polițiști locali la stradă, pentru a asigura măsurile de liniște și ordine publică, precum și asigurarea patrimoniului municipiului Iași, așa cum au solicitat cetățenii. Noua organigramă, propusă de noi, este organizată pe șase servicii de poliție locală, structurate după sistemul secțiilor de poliție de pe raza municipiului, precum și a centrelor de cartier. În felul acesta, în interiorul fiecărui serviciu al Poliției Locale asigurăm toate compartimentele de care are nevoie această structură pentru a putea deveni operativă atât în ceea ce privește planificarea și sinteza, ordinea publică, fluidizarea traficului, evidența persoanelor, protecția mediului și activitățile comerciale”, a declarat primarul interimar Mihai Chirica.  La Serviciul de Ordine Publică au fost dispuse, conform noii organigrame, 96 de persoane, la Serviciul Planificare și Sinteză – 6 persoane, la Serviciul Fluidizare Trafic – 12 persoane, la Serviciul Evidența Persoanelor – 6 persoane, la Serviciul Protecția Mediului – 6 persoane și la Serviciul de Evidență a Activităților Comerciale – 6 persoane. ”Centrele de Cartier ale Primăriie vor comunica direct cu Serviciul de Poliție Locală, dar vor avea asigurată și legătura directă cu secțiile de poliție la care sunt arondate aceste centre de cartier. Legătua Poliției Locale cu secțiile de poliție din municipiu, în varianta actuală, se făcea printr-un singur serviciu de comunicare și un singur birou de prevenire împreună cu compartimentul de sectoriști din cadrula acestuia. Potrivit noii organigrame, fiecare serviciu de poliție loală își va găsi corespondență în fiecare secție de poliție”, a mai precizat primarul interimar Mihai Chirica. Proiectul privind noua organigramă a Poliției Locale Iași va fi supusă spre aprobare plenului Consiliului Local Municipal Iași, în ședința de vineri, 29 aprilie, programată începând cu ora 11.00 în Sala Mare a Primăriei. (Edmond Macri)