Repetăm un lucru pentru a-l învăța pe de rost. Ni s-a tot spus că ”repetiția este mama învățăturii” sau, pre limba latinilor, Repetitio mater studiorum est. În aparență, chiar așa stau lucrurile. Se repetă papagalicește un text, o învățătură, până când nu mai simțim nevoia cititului, reproducerea scrierii devenind partea firească a vorbirii fluide, cu ochii pironiți țintă în ochii auditorului. Ca de la om la om. După o astfel de pregătire, personajul principal, scos la tablă sau în piețele publice, capătă o dezinvoltură credibilă pentru ceea ce vrea să spună. Este ”în elementul său”, participă și cu gestica la a convinge că ceea ce spune el este un lucru bun pentru țară, bun pentru societate, bun pentru prezent și, mai ales, pentru viitor.
Pe fond însă, în profunzime, repetiția nu poate fi ”o mamă a învățăturii”, ci, în primul rând, o îndobitocire programată, ce nu face altceva decât să extragă individul din mijlocul reflexului de a spune ceea ce ai repetat și nu ceea ce ai înțeles.
În comunism repetiția a fost mama învățăturii cu mare succes, căci în acel regim de tristă amintire, era necesară transmiterea mesajului și nu neapărat înțelegerea acestuia. Mult mai importantă a fost aproape jumătate de secol în care s-a repetat ceea ce a spus conducătorul, fără a exista o opoziție eficientă, un ”Nu” care să aducă la putere alternanța la guvernare, școlită pe băncile unei opoziții reale, credibile și, mai ales, palpabile.
Această Repetitio mater studiorum est vrea să ne atragă atenția nu doar ca mecanism de memorare, cât mai ales ca imbold la exersare până când există șansa de a asimila și nu doar de a repeta ceea ce s-a memorat mecanic.
Adam Puslojic, unul dintre cei mai mari poeți ai lumii, ne mărturisea episodul în care Nichita Stănescu, aflat în casa poetului sârb, a recitat Oda în metru antic de o sută de ori. De fiecare dată Nichita găsea un nou sens, printr-o nouă intonație, punându-l într-o totală dificultate pe Adam Puslojic în momentul în care acesta continua să traducă poemul în limba sârbă. Și el a ajuns la peste 40 de variante ale Odei în metru antic, descoperind în filonul repetiției noutatea, acel ”altceva” care redefinea întregul ansamblu. Aparenta repetiție avea valoarea noului, a ineditului, a ceea ce nu mai fusese spus până atunci, chiar dacă, repet, textul era același pe care Mihai Eminescu la dat nemuririi.
Repetarea traseului drumului Golgotei, după 2016 ani de când Iisus Hristos își repetă Răstignirea, are aceeași valoare pe care am încercat să o identific în: ”Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată; / Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi, / Ochii mei nălţam visători la steaua / Singurătăţii. // Când deodată tu răsărişi în cale-mi, / Suferinţă tu, dureros de dulce… / Pân-în fund băui voluptatea morţii / Ne’ndurătoare. // Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus. / Ori ca Hercul înveninat de haina-i; / Focul meu a-l stinge nu pot cu toate / Apele mării. // De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet, / Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări… / Pot să mai re’nviu luminos din el ca / Pasărea Phoenix? // Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă; / Ca să pot muri liniştit, pe mine / Mie redă-mă!”
Drumul Golgotei, repetat de milioane de oameni, de toți atâția Iisus Hristos câți au decis să repete durerea și suferința, pe care Fiul Domnului le-a născut pentru ei, în momentul în care a primit batjocura poporului său, ce nu avea cum să fie atent la profunzimea fiecărui pas apăsat pe stânca Golgotei. Doar Cel Adevărat a pășit pentru prima oară direct pe suferința pietrelor aruncate în el, a loviturilor de bici și de lănci, pe care soldații le aplicau trupului său împovărat de imensa cruce, dar mai ales de imensul sacrificiu salvator al poporului său rătăcitor și încă necunoscut. Pentru această Odă în metru antic Iisus Hristos nu a avut nevoie de repetiție, chiar dacă poemul său a fost repetat de milioane și milioane de ori, ducând astăzi la existența creștinismului ca forță ce ține această Planetă Pământ în brațe, legănând-o sau dezmembrând-o în mii și mii de conflicte, din ce în ce mai greu de gestionat. Moartea și viața nu pot fi repetate de cel care se naște, de cel care moare. Cu toate acestea, există o învățătură ce guvernează Planeta și de care depinde în mare măsură următorul pas, acel pas înainte salvator și mobilizator, dependent de iubirea dumnezeiască, adevărata provocare a celor care înțeleg sensul profund al expresiei Repetitio mater studiorum est.
ADI CRISTI