Tăriceanu: Este dreptul meu constituțional, în calitate de parlamentar, la liberă exprimare prin declarații politice publice

Copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu susține că afirmațiile sale despre decizia Instanței supreme în dosarul „Referendumul”, pentru care CSM a sesizat Inspecția Judiciară, au fost făcute în calitate de parlamentar, în baza dreptului constituțional la liberă exprimare prin declarații politice publice.

„Este dreptul CSM să inițieze o asemenea procedură, așa cum este dreptul meu constituțional, în calitate de parlamentar, la liberă exprimare prin declarații politice publice. Nu este pentru prima dată când mă văd obligat să reamintesc CSM că, dacă simplii cetățeni au dreptul să-și exprime liber nemulțumirile față de unele decizii ale autorităților, parlamentarii, în numele alegătorilor, au chiar obligația să examineze critic activitatea oricărei autorități, inclusiv a celor ce țin de autoritatea judecătorească”, precizează Tăriceanu într-un comunicat de presă transmis, marți, AGERPRES de ALDE.El a amintit că a semnat comunicatul de presă dat publicității pe 22 aprilie, imediat după publicarea deciziei Înaltei Curți, în calitate de copreședinte ALDE, și nu în calitate de președinte al Senatului, „așa cum în mod eronat a reclamat CSM”.

„Având în vedere practica anterioară a Inspecției Judiciare în astfel de cazuri, nu aștept de la această instituție cuvenitul respect pentru dreptul constituțional la liberă exprimare și pentru imunitatea conferită de Constituție tuturor parlamentarilor pentru declarațiile lor politice. O spun cu regret: CSM, în actuala componență, s-a îndepărtat complet de la rolul și atribuțiile sale constituționale și legale din momentul în care o serie de membri ai săi au pășit pe tărâmul acțiunii politice, al discursului partizan și al ignorării unor prevederi constituționale”, a adăugat Tăriceanu.

Copreședintele ALDE consideră că Inspecția Judiciară putea fi sesizată pentru multe alte cazuri și oferă unele exemple care, în opinia sa, ar „alimenta continuu neîncrederea publicului în modul în care se face justiție în România de azi”.

„Probele în susținerea acestei afirmații sunt suficiente: de ce nu este sesizată Inspecția de către CSM pentru scurgerile de informații confidențiale către presă din dosare selectate cu grijă de unii procurori; pentru dosarele ținute abuziv în nelucrare ani de zile de DNA și scoase la lumină printr-o stranie coincidență tocmai în campania electorală; pentru șicanarea unor judecători care au dat decizii conform legii și conștiinței lor și nu așa cum le-ar fi convenit unor forțe oculte; pentru gravele abuzuri din cazul Rarinca; pentru cele aproape 50 de achitări date de judecători în contra DNA chiar în dosarul ‘Referendumul’; pentru că România e campioana Europei la procese pierdute la CEDO; pentru nenumăratele atacuri anticonstituționale ale procurorului-șef al DNA împotriva Parlamentului și pentru încălcarea statutului de magistrat atunci când face declarații politice în mass-media? Exemplele ar putea fi multiplicate și ele alimentează continuu neîncrederea publicului în modul în care se face justiție în România de azi”, a exemplificat Tăriceanu.

El menționează că va continua să își asume dreptul constituțional la liberă exprimare și la declarații politice.”În ceea ce mă privește, indiferent de jocurile politice pe care le practică unii membri ai CSM și ai Inspecției Judiciare, voi continua să-mi asum cu maximă responsabilitate dreptul constituțional la liberă exprimare, ca și la declarații politice ce nu pot fi cenzurate de nicio autoritate, drept pe care-l exercit în numele cetățenilor pe care-i reprezint în Senatul României”, se mai arată în comunicatul semnat de Tăriceanu.

Președintele CSM, Mircea Aron, a sesizat Inspecția Judiciară în vederea efectuării de verificări în cazul unor afirmații făcute de către Călin Popescu-Tăriceanu, pentru a se stabili dacă a fost adusă atingere independenței sistemului judiciar.

Vinerea trecută, Tăriceanu a scris pe Facebook că procesul intentat președintelui PSD, Liviu Dragnea, dar și decizia ÎCCJ în cazul acestuia sunt acțiuni eminamente politice.

„Principiile statului de drept ne obligă să respectăm decizia oricărei instanțe judecătorești, cu precădere atunci când este una definitivă, dar, în același timp, avem dreptul și chiar obligația să exprimăm un punct de vedere politic, mai ales că o facem pentru apărarea democrației și a pluralismului, aflate de mai multă vreme în România într-un pericol vizibil și notoriu. Procesul intentat lui Liviu Dragnea, dar și decizia ÎCCJ sunt acțiuni eminamente politice, ele reprezentând un unicat nedorit în lumea civilizată”, a scris Tăriceanu pe Facebook.