Terenul din jurul blocurilor ANL din Bucium a intrat în administrarea DSP

În prezența reprezentanților Direcției de Sănătate Publică (DSP) Iași și ai Institutului de Psihiatrie Socola, miercuri, 27 aprilie, a fost semnat actul de transfer pentru terenul din Bucium, unde se află blocurile ANL, în vederea administrării acestuia de către DSP. ”Pe parcursul anului 2015, conducerea DSP Iași a efectuat o serie de demersuri procedurale de aprobare prin hotărâre de guvern a transmiterii acestui drept de administrare, de la Socola către DSP, pentru terenul din Bucium, unde sunt construite blocurile de locuințe ANL, destinate închirierii specialiștilor din sănătate. Această acțiune vine în întâmpinarea solicitărilor de a se amenaja în zona respectivă parcări și locuri de joacă pentru copii. Astfel, în perioada imediat următoare, după identificarea costurilor și a fondurilor necesare, Direcția de Sănătate Publică Iași va demara lucrările respective, pentru a crea condiții optime de trai locuitorilor din blocurile menționate”, a declarat Marius Voicescu, purtătorul de cuvânt al DSP Iași. În acest moment, în blocurile ANL din Bucium locuiesc 165 de medici rezidenţi și specialiști. Construcţia celor 11 blocuri a început în anul 2003, ele fiind finalizate în 2007. Fiecare dine cele 11 blocuri de locuinţe este dotat cu centrală termică proprie, parchet, gresie, faianţă şi geam termopan. Valoarea chiriei este una modică, aceasta variind în funcţie de suprafaţă, pornind de la 10 euro pe lună pentru un apartament cu o cameră şi ajungând până la 30 de euro pentru un apartament cu trei camere. Potrivit legii, medicii rezidenți pot locui în apartamentele ANL pe perioada rezidențiatului, în timp ce tinerii medici specialiști au dreptul să ocupe un astfel de apartament pe o perioadă de maximum cinci ani. (E.M.)