De curând, Casa Tradiţiei a inaugurat în food court-ul Palas Mall noul său concept, care reunește partea de magazin, cu numeroase produse tradiționale din băcănie, cu cea destinată servirii de mâncare gătită cu specific țărănesc. Astfel, pe lângă preparatele autentic româneşti pe care clienții Casa Tradiţiei le găseau în magazin, în noul concept vor putea savura şi bucate preparate după cele mai bune rețete de pe meleagurile noastre. Savoarea mâncărurilor este dată de calitatea ingredientelor, care provin din surse naturale, din zone de munte, precum Brașov, Harghita şi Bucovina.
Casa Tradiţiei a pregătit meniuri speciale pentru clienții Palas şi reduceri pentru cei care lucrează în clădirile de birouri din ansamblu. Meniuri complete, în combinaţii variate, pe bază de carne de pui, vită şi porc, legume pe plită şi ciorbe aburinde, servite în străchini de lut, sunt doar câteva dintre bunătăţile servite la noua locaţie din food court. În plus, cei care doresc un desert ca la mama acasă, pot opta pentru delicioşii papanaşi cu smântână.
Gurmanzii vor găsi la Casa Tradiţiei şi o varietate de preparate tradiţionale româneşti, scoase parcă din cămara bunicii, naturale şi sănătoase. Pastramă de vită, cârnaţi de vânat, muşchiuleţ de porc afumat, ruladă tradiţională şi multe alte delicii sunt propuneri culinare la preţuri avantajoase.
Din ofertă nu lipsesc nici dulciurile. Cozonacul şi pasca pentru masa de Paşte pot fi comandate la noua locaţie, clienţii având garanţia că vor fi preparate după reţete transmise din generaţie în generaţie.
Amatorii de mâncare şi preparate româneşti sunt aşteptaţi la Casa Tradiţiei, în food court-ul Palas Mall.