Cultura

Au început înscrierile pentru festivalul documentarului românesc, Bucureşti Docuart Fest, ediţia a V-a

Festivalul documentarului românesc, Bucureşti Docuart Fest (BDF) a dat startul înscrierilor de producţii de film documentar românesc pentru cea de-a cincea ediţie a festivalului, care se va desfăşura în perioada 27 septembrie – 2 octombrie.Regizorii şi producătorii îşi pot înscrie creaţiile cinematografice până la data de 30 iunie, în cadrul uneia dintre cele 3 secţiuni competiţionale: studenţească, principală sau cea dedicată documentarului de televiziune, segment introdus în ediţia precedentă a festivalului.

Producţiile înscrise intră în etapa de preselecţie şi urmează să fie analizate de o comisie cu ochi critic pentru film. Şi în acest an festivalul doreşte să prezinte cea mai recentă radiografie a documentarului românesc şi să întregească lista celor peste 100 de documentare proiectate şi a celor peste 75 de sesiuni de întrebări şi răspunsuri (Q&A-uri) adunate în ediţiile precedente.

Docuart susţine debutul artistic şi suflul tânăr, astfel că încurajează participarea în număr cât mai mare a studenţilor, a celor aflaţi la începutul carierei cinematografice, dar şi a regizorilor profesionişti şi îi invită să păşească într-un spaţiu creativ, cultural şi autentic dedicat în totalitate genului cinematografic în care ne regăsim cu toţii.

Experienţa Docuart se recomandă a fi la fel de autentică, precum un documentar, şi vrea să aducă laolaltă regizori pasionaţi.

Regulamentul este disponibil pe http://festival.docuart.ro/regulament, iar orice întrebare nelămurită poate fi adresată cu încredere la inscrieri@docuart.ro.

Docuart Fest este singurul festival de film cu selecţie compusă doar din producţii româneşti. În toamna acestui an se va desfăşura cea de-a cincea ediţie a proiectului, în perioada 27 septembrie – 2 octombrie.

Docuart este organizaţia dedicată documentarului românesc, având ca scop valorificarea potenţialul cultural al cinematografiei autohtone, familiarizarea oamenilor cu fenomenul, încurajarea consumului, potrivit unui comunicat al organizaţiei.

Related Articles

Back to top button