Cu două etape înaintea finalului de sezon în Emiratele Arabe Unite, echipa lui Cosmin Olăroiu, Al Ahli Dubai, și-a asigurat matematic titlul de campioană. Aceasta după ce principala rivală la titlu, Al Ain, a fost învinsă de Al Fuijarah, cu 3-2. Al Ahli câștigase duminică, în deplasare, cu Al Nasr, scor 1-0, prin golul marcat de Sow, dintr-o lovitură de la 11 metri, după pauză. Diferența dintre Al Ahli și Al Ain este de șase puncte, în condițiile în care Al Ain mai are un singur meci de jucat în actulul sezon, în timp ce echipa lui Olăroiu va mai disputa alte două meciuri. Pentru Olăroiu este al doilea titlu cucerit alături de Al Ahli în Emirate, echipa pe care a dus-o până în finala Ligii Campionilor Asiei în sezonul trecut. Olăroiu mai are, de asemenea, și două titluri cu Al Ain, tocmai echipa pe care a devansat-o în acest sezon.
Related Articles
Europa a încetat să mai tipărească bancnote de 500 de euro de teamă că sunt utilizate de infractori
28 ianuarie 2019 13:13
USLIP Iaşi salută adoptarea de către Senat a legii privind protecţia cadrelor didactice
4 februarie 2020 14:18
Check Also
Close
-
Lotul României pentru amicalul din această seară cu RD Congo25 mai 2016 15:43