Marta Petreu, în turneu literar în Spania

 

Scriitoarea Marta Petreu se va afla în turneu literar în orașele spaniole Oliva, Comunidad Valenciana și Barcelona, în perioada 29 aprilie – 4 mai, informează ICR Madrid.

Turneul literar va debuta vineri cu o lectură din opera poetică a Martei Petreu, în traducerea lui Xavier Montoliu Pauli, în cadrul Festivalului Internațional de Poezie din Oliva, alături de nume importante ale literaturii contemporane precum Francesc Parcerisas, Josep Lluis Aguilo, Ivan Brull, M. Ana Diz, Ester Xargay, Cesk Freixas, Gracia Jimenez.

În data de 3 mai, scriitoarea va participa, alături de Adina Mocanu (Universitatea din Barcelona) și Xavier Montoliu Pauli (traducător), la masa rotundă „Scriitoare române contemporane: construcția unei literaturi după căderea comunismului”, eveniment organizat de Institutul Cultural Român de la Madrid în colaborare cu Centre Dona i Literatura — Universitatea din Barcelona.

Turneul literar se va încheia în data de 4 mai cu evenimentul „Apocalipsa după Marta” în cadrul căruia autoarea va lectura fragmente din opera sa, iar poeții Marc Romera și Amadeu Vidal i Bonafont vor interpreta aceleași fragmente în limba catalană. Evenimentul, moderat de traducătorul Martei Petreu în catalană, face parte din „Săptămâna Poeziei în Barcelona” și se va desfășura la Horiginal — Obrador de Recitacions I Noves Actituds.

Marta Petreu (n. 1955, județul Cluj, Transilvania) este poetă, eseistă, redactor-șef al revistei „Apostrof” și, în același timp, predă istoria filosofiei românești la Universitatea „Babeș-Bolyai din Cluj”. De-a lungul carierei, a câștigat numeroase premii, printre care amintim: Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1981, 1997),  Premiul internațional „Lillian Hellman/Dashiell Hammett Grant” (2001), acordat de Human Rights Watch, Premiul ARIEL (2010), pentru „Diavolul și ucenicul său: Nae Ionescu — Mihail Sebastian”.

Pentru romanul „Acasă, pe Câmpia Armaghedonului”, a fost recompensată cu premiile „Cartea Anului” 2011, acordat de revista România literară, cu sprijinul Fundației Anonimul, și cel pentru cea mai bună carte de ficțiune a anului 2011, decernat de Gala Industriei de Carte din România.