Uniunea Muzicienilor Interpreţi din România (UNIMIR) anunţă lansarea concursului pentru acordarea burselor UNIMIR 2016-2017 destinate tinerilor muzicieni talentaţi, cu vârsta cuprinsă între 12 şi 24 ani, integraţi în sistemul de învăţământ din România.
Cuantumul bursei lunare este de 100 EURO şi se acordă pentru o perioadă de 10 luni, unui număr de 7 tineri, se arată într-un comunicat al UNIMIR remis MEDIAFAX.
Criteriul principal de selecţie constă în evaluarea datelor artistice ale candidatului, relevanţa dosarului, concursurile din palmaresul fiecărui candidat şi capacitatea de transcendenţă în lucrările interpretate.
Calendarul concursului de atribuire a burselor UNIMIR 2016-2017 este următorul: Între 25 aprilie-19 mai are loc primirea dosarelor de înscriere; între 19 – 20 mai are loc evaluarea dosarelor de înscriere; pe 21 mai se vor anunţa concurenţii calificaţi; pe 22 mai are loc etapa finală a concursului, iar pe 23 mai vor fi anunţaţi câştigătorii burselor UNIMIR.
“UNIMIR s-a implicat în promovarea tinerelor talente în diferite localităţi ale ţării (Bucureşti, Râmnicu Vâlcea, Brăila, Sfântu Gheorghe, Reşiţa), sprijinind tinerii muzicieni autentici în activitatea practică de apariţie publică cu diverse acompaniamente, pian sau orchestră. Începând cu 2012, Consiliul Director al UNIMIR a iniţiat un program de burse pentru tineri. Anul acesta, acelaşi consiliu a decis, la propunerea mea, creşterea numărului de burse acordate. Vă mărturisesc că bursele UNIMIR sunt acoperite din cotizaţiile membrilor noştri.”, a declarat Miltiade Nenoiu, Preşedintele UNIMIR.
Uniunea Muzicienilor Interpreţi din România este o organizaţie nonprofit şi nonguvernamentală, constituită prin asocierea liberă a personalităţilor care s-au distins în arta creaţiei interpretative prin activitate individuală de referinţă în plan naţional şi internaţional.
UNIMIR statuează ca principiu fundamental libertatea concepţiei artistice şi largul schimb de opinii, în temeiul unui profesionalism riguros, neadmiţând sub niciun motiv afilierea la vreo ideologie de orice natură şi urmărind sub toate aspectele promovarea valorilor reale pe tărâmul artelor. Singura politică este cea strict culturală, tinzând către fructificarea maximă a energiilor pe plan artistic spiritual.