24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Nu mai există nici un motiv să nu luăm în serios iminenta campanie electorală, atât politicienii, cât și noi, electoratul. Gata cu Răstignirea, gata cu Învierea. Între noi și alegerile locale nu mai există decât campania electorală, ce va începe peste două zile. Nu azi, nu mâine. Timp de 30 de zile, de poimâine, vom fi față în față cu politicienii. Din nou ei vor cere, iar noi ne vom gândi (sau ne vom face că ne gândim), pe cine vom pune primar, consilieri locali și consilieri județeni. Și, totuși, mai avem de așteptat un hop. O nouă decizie a Curții Constituționale a României, care va fi pusă din nou în situația ”să intre în teren” (cum mai ”intră mama în bucătărie”), modificând sau nu regula jocului în timpul meciului. Este posibil ca, într-o inconștiență soră cu moartea, să asistăm, cu o zi înaintea începerii campaniei electorale, la schimbarea strategiilor luptei politice, dacă CCR va decide că nu sunt constituționale articolele din legea electorală ce aduc electoratul la urne într-un singur tur de scrutin, pentru alegerea primarilor. Așa cum CCR a putut decide ca prezența la urne, în cazul unui referendum, să fie de minim 30% și care să se aplice după 12 luni de la adoptarea legii, tot așa ar putea să stabilească firescul celor două tururi de scrutin, cu dată de aplicare alegerile locale din 2020, evitându-se astfel ”amestecul în treburile politice ale țării”, imaginându-ne astfel tot felul de aranjamente, care mai de care mai vizibile sau mai invizibile în aranjamentele ce s-ar putea face în turul doi al anului 2016, la alegerea primarului, moment în care, din nou, voința electoratului ar putea fi viciată de interesele partidelor politice adunate prin excelență de interesele politice și nicidecum de nevoile comunității.
Am ieșit din Săptămâna Patimilor și am observat cum, pe scena politică a țării, de această dată, nu s-a mai ținut cont de patimile și suferințele Mântuitorului, de parcă oamenii politici români ar fi fost de o cu totul altă religie (musulmană, budistă și nicidecum creștină). Există, trebuie să recunoaștem și să nu evităm această constatare, un adevărat jihad în spațiul politic a țării, o exterminare sângeroasă a acelor adversari politici, care sunt preferații electoratului, dar adversarii clasei conducătoare(binom, trinom sau patrulater – funcție de viziune). Această confruntare sângeroasă, pe viață și pe moarte, a reușit să ducă în plan secundar ceea ce de fapt ne definește și ne menține în viață, iubirea de Dumnezeu, iubirea față de aproapele nostru, iubirea dumnezeiască, acest ingredient atât de necesar mântuirii. În afara acestui sentiment nu avem cum să existăm decât la dimensiunea răului, a dezastrului. Nu avem capacitatea de a discerne în cunoștință de cauză, toate deciziile noastre sub subordonate lui ”a face rău” și nicidecum binelui care ar trebui să ne definească, să ne țină departe de greșeala ”cu voie sau cea fără de voie”.
Din nou în libertate. Din nou în afara îngenunchierii, a pocăinței, a gestului de umilință asumată, de spălare a picioarelor celui de lângă noi, cunoștință sau străin. Din nou ne lăsăm pradă ignoranței, a timpului care nu ne atinge, cum ”mai trece gâsca prin apă”, fără nici o urmă, fără nici o consecință. Pierderea în anonimat ne transformă din nou în masa amorfă care doar impresionează prin dimensiune, prin mărire, fără însă a reuși să ne îmbogățească greutatea care contează, care lasă urme vizibile, prin apăsarea tălpii. Suntem și noi dintre cei care contează, suntem și noi parte din urma trecerii, suntem și noi cuvântul care spune ceva, cuvântul care decide.
Există deja o conștiință vie a masei, un drept la opinie, care aparține celor ieșiți în stradă, chiar dacă, pe fond, un astfel de glas care se aude este un punct de vedere dezarticulat, al unei minorități covârșitoare, dar active, agresive, violente, de forța celei legitimată mai ales de gestul anarhic, decât de voința majorității, singura în măsură să decidă într-o democrație constituțională.
A mai trecut o Răstignire. A mai trecut o Înviere. Ne așteaptă o nouă Înălțare. Acestea pot fi adăugate Nașterii lui Iisus Hristos pentru a defini toate cele patru anotimpuri ale creștinismului care de 2016 ani au demonstrat o precizie de ceasornic elvețian, înainte ca acești meșteri, deveniți între timp celebri, să se fi născut. Suntem puși în aceeași situație cu aceea a apariției ziariștilor înainte ca produsul lor final, ziarul, să se fi născut.
Suntem atât de bătrâni și totuși atât de tineri și de neajutorați, dacă încercăm să ținem cont de ambițiile noastre de a sluji veșnicia. Hristos a Înviat!
ADI CRISTI
