Turcia, spre abolirea vizelor pentru ciprioții greci, în linia acordurilor cu UE

Ciprioții greci nu vor mai avea nevoie de vize pentru a vizita Turcia, potrivit unui acord între UE și Turcia privind liberalizarea vizelor, dar aceasta nu echivalează cu o recunoaștere turcească a Ciprului, a declarat marți un oficial turc, potrivit Reuters.Guvernul turc a aprobat renunțarea la vize pentru cetățenii UE din momentul în care Uniunea Europeană își relaxează exigențele în materie de vize pentru cetățenii turci, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial al Turciei. Măsura a fost adoptată conform celor 72 de condiții puse Ankarei de Bruxelles.

Oficialul a confirmat că măsura se va aplica și ciprioților greci.

„Aceasta nu înseamnă recunoașterea Ciprului. Dacă UE anulează vizele pentru cetățenii turci, și noi vom anula vizele pentru țările UE”, a declarat același oficial turc.

„În acest moment, ciprioții greci pot deja să călătorească în Turcia, dar noi le emitem viza pe un document distinct. Cu acest nou aranjament, ei nu vor avea nevoie de viză”, a mai spus el.

Unul dintre cele mai mari obstacole în ameliorarea relațiilor Turciei cu Uniunea Europeană este refuzul Ankarei de a recunoaște ca membru al UE Ciprul, insula mediteraneană divizată de patru decenii între nordul ei, aflat sub control turcesc și recunoscut doar de Ankara, și sudul cipriot grec, al cărui guvern dispune de recunoaștere internațională.