Un avion turc cu 151 de persoane la bord a derapat pe pista de aterizare a aeroportului din Kosovo

Un avion turc cu 151 de persoane la bord a derapat luni seară pe pista de aterizare a aeroportului din Kosovo, determinând închiderea temporară a aeroportului, relatează Reuters, citând oficiali kosovari.

Un avion al companiei Turkish Airlines, la bordul căruia se aflau 143 de pasageri şi opt membri ai echipajului şi care venea dinspre Istanbul, a alunecat pe pista de aterizare a aeroportului din Kosovo.

„Cursa Turkish Airlines cu numărul TK1018 de la Istanbul a avut un incident minor (la aterizare). Din fericire, nimeni nu a fost rănit”, a declarat un purtător de cuvânt al aeroportului,Valentina Gara.

„Aeroportul va rămâne închis câteva ore până la finalizarea investigaţiilor tehnice”, a precizat oficialul kosovar.

 Un avion care venea din Bruxelles a fost redirecţionat spre Tirana, capitala Albaniei.

Autorităţile investighează cauza incidentului.