Dacă duminica viitoare în Republica Moldova ar fi organizate alegeri prezidențiale, în turul doi ar accede liderul socialiștilor, Igor Dodon, și președinta proiectului politic PAS, Maia Sandu. Potrivit rezultatelor Barometrului Opiniei Publice din aprilie 2016, Igor Dodon ar fi votat de aproape 30% dintre respondenții deciși, iar Maia Sandu – de aproape 21%, informează miercuri agenția de presă IPN.
Pe locul trei, cu puțin peste 12%, s-ar clasa Andrei Năstase, președintele Partidului Politic Platforma Demnitate și Adevăr. Acesta ar fi urmat de liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, cu 7,7%. Tot atât ar întruni și Renato Usatîi, președintele Partidului Politic Partidul Nostru — chiar dacă acesta nu poate candida pe motiv că are mai puțin de 40 de ani, respondenții l-au nominalizat.
Pe locul șase s-ar clasa Iurie Leancă, președintele Partidului Popular European din Moldova, cu 4%. Acesta este urmat de Marian Lupu, președintele Partidului Democrat, cu 3,4%, apoi de actualul premier, Pavel Filip, care ar acumula circa 3% din voturi.
În coada clasamentului se clasează, potrivit Barometrului Opiniei Publice, primarul general al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă. Chiar dacă nu are vârsta necesară pentru a candida, aproape 2% dintre respondenți l-ar vota la prezidențiale. Dorin Chirtoacă este urmat de actualul președinte, Nicolae Timofti, care ar lua 1,4% din voturi dacă ar candida.
De asemenea, respondenții au fost întrebați pe cine nu ar vota la funcția de președinte al Republicii Moldova. Peste 52% dintre ei au spus că nu l-ar vota pe Vlad Plahotniuc, prim-vicepreședintele Partidului Democrat din Republica Moldova (PDM). Acesta este urmat de ex-premierul și liderul Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, cu 39,5%. Pe locul trei în topul celor pentru care cei intervievați nu ar vota se clasează liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, cu 39,2%. Acesta este urmat de Marian Lupu și de Vladimir Voronin, cu câte 33% și respectiv 31%.
Barometrul Opiniei Publice a fost realizat de Centrul de Investigații Sociologice și Marketing ‘CBS-AXA’, la comanda Institutului de Politici Publice, care prezintă Barometrul din anul 1998. Sondajul a fost efectuat în perioada 16-24 aprilie, pe un eșantion de 1.143 de persoane din 86 de localități. Marja de eroare este de 2,8%.
Republica Moldova va organiza alegeri prezidențiale la data de 30 octombrie, conform unui proiect de lege care a fost votat la începutul lui aprilie de parlamentul de la Chișinău.